Acromegalia şi gigantismul

Diagnostic

La copii, creşterea rapidă poate părea normală la început. In final însă devine clar faptul că este vorba de o problemă.
La adulţi, deoarece modificările induse de concen-traţiile crescute ale hormonului de creştere se produc lent, acromegalia rămâne nediagnosticată timp de mulţi ani după apariţia simptomelor. Medicul stabileşte mai uşor diagnosticul dacă are la dispoziţie fotografii ale pacientului efectuate în ani succesivi. Pe radiografiile de craniu se observă creşterea grosimii oaselor şi mărirea sinusurilor nazale. Radiografiile mâinilor arată îngroşarea oaselor de la Vârfurile degetelor şi tumefacţia ţesutului periosos. Valorile glicemiei şi ale tensiunii arteriale pot fi crescute.

Diagnosticul se confirmă de obicei prin efectuarea unor analize sanguine, care arată creşterea nivelului de hormon de creştere şi factor de creştere similar insulinei, tip I (IGF-I). Deoarece hormonul de creştere este eliberat în reprize scurte, iar concentraţia sa variază foarte mult chiar şi la persoanele cu acromegalie, identificarea unei concentraţii crescute a hormonului de creştere nu este suficientă pentru stabilirea diagnosticului. Medicii trebuie să administreze o substanţă care în mod normal inhibă creşterea nivelului hormonal - de obicei o băutură care conţine glucoză (testul oral de toleranţă la glucoză) - şi să verifice faptul că inhibiţia normală nu se produce. Acest test nu este necesar atunci când manifestările clinice de acromegalie sunt evidente, concentraţia IGF-I este ridicată, sau la nivelul glandei pituitare se identifică o tumoră.

Tomografia computerizată (CT) sau rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sunt necesare de obicei pentru identificarea anomaliilor structurale ale glandei hipofize. Deoarece acromegalia este prezentă de obicei timp de câţiva ani înainte de stabilirea diagnosticului, la majoritatea pacienţilor se identifică prezenţa unei tumori hipofizare.