Sclerodermia

Diagnostic

Diagnosticul de sclerodermie se stabileşte pe baza modificărilor caracteristice ale pielii şi ale organelor in¬terne. Simptomele se pot suprapune cu cele ale altor boli care afectează ţesutul conjunctiv, însă constelaţia manifestărilor clinice este de obicei caracteristică pentru această boală. Diagnosticul nu poate fi stabilit numai pe baza rezultatelor analizelor de laborator, deoarece acestea sunt foarte variabile de la un pacient la altul. însă identificarea anticorpilor anti-centromere (centromerele sunt regiunile centrale ale cromozomilor) ajută la realizarea diferenţierii între sclerodermia cutanată limitată şi sclerodermia generalizată; in formele generalizate pot fi identificaţi şi anticorpi de alt tip, denumiţi anticorpi anti-topoizomerază.

Prognostic şi tratament

Evoluţia sclerodermie v riază şi este imprevizibilă, fiind uneori fatală. Progrir' ticul este rezervat la pacienţii care prezintă piecoce, in r /oluţia bolii, manifestări de afectare cardiacă, pulrw v ai i sau renală.
Progresia bolii nu port fi oprită de niciun medica¬ment. însă medicament le pot ameliora unele simptome şi pot reduce leziunile diferitelor organe. Antiinflama- toarele nesteroidiene (AINS)   contribuie la ameliorarea durerilor severe musculare şi articulare. Dacă pacientul prezintă slăbiciune musculară din cauza polimiozitei, atunci este necesară administrarea de corticosteroizi. Unii experţi consideră că penicilamina încetineşte rata de îngroşare a tegumentului şi poate întârzia afectarea organelor interne, însă utilizarea acestui medicament este controversată şi unii pacienţi nu pot tolera efectele sale secundare. Medicamentele care inhibă sistemul imunitar, cum ar fi ciclofosfamida şi metotrexatul, pot fi utile la unii pacienţi care prezintă afectare pulmonară.
Durerile gastrice pot fi ameliorate prin ingestia unor mese mici şi prin adtnii ■ i str-re-i de anhacide, de inhibitori ai receptorilor pentru hj->Ui rinaşide inhibitori ai pompei de protoni (medicament le dtu ultimele două categorii inhibă producţia gastrrâ d acid).

Fizioterapia şi exerciţiile fizice sunt utile pentru menţinerea forţei musculare, însă nu pot preveni în totalitate fixarea articulaţiilor intr-o anumită poziţie - de obicei în flexie (contractară),