SINDROMUL GUILLAIN-BARR£

Tratament şi prognostic

Forma acută a sindromului Guillain-Barre, |n care starea bolnavului se poate agrava rapid, reprezintă, o urgenţă medicală. Persoanele care dezvoltă acest sindrom ar trebui spitalizate imediat. Stabilirea diag¬nosticului este crucială, deoarece cu cât tratamentul adecvat este iniţiat mai curând, cu atât mai bune sunt şansele de recuperare. în spital, pacienţii sunt monito¬rizaţi îndeaproape, astfel încât, dacă este necesar, să se înceapă ventilaţia asistată. Asistentele iau precauţii pentru a preveni escarele de decubit şi traumatismele-prin aşezarea bolnavilor pe saltele moi şi prin întoarcerea acestora la fiecare 2 ore. Fizioterapia este începută imediat, fiind importantă pentru a păstra capacitatea funcţională a articulaţiilor şi muşchilor.

Plasmafereza, prin care substanţele toxice sunt fil¬trate din sânge ®, sau perfuzarea de imunoglobuline reprezintă tratamentul de elecţie. în prezent nu se mai administrează corticosteroizi, deoarece aceştia nu s-au dovedit eficace şi pot agrava boala.

Persoanele cu forma cronică de boală pot primi corticosteroizi pentru ameliorarea slăbiciunii musculare. Aceste medicamente pot fi necesare mult timp. Imuno- globulinele. plasmafereza şi imunosupresoarele (cum ar fi azatioprina) pot fi de asemenea utile.

In absenţa tratamentului, majoritatea pacienţilor prezintă ameliorarea lentă a simptomelor pe parcursul a câteva luni. Insă dacă tratamentul este iniţiat precoce, starea generală se poate ameliora rapid - uneori chiar şi în decurs de câteva zile. Aproximativ 30% dintre pacienţii adulţi şi chiar un procentaj mai mare dintre copiii afectaţi de boală rămân cu slăbiciune musculară reziduală timp de 3 ani după debutul sindromului. în medie, mai puţin de 5% din pacienţi decedează în stadiul precoce al bolii.