Sistemul respirator

Sistemul respirator porneşte de la nivelul nasului şi cavităţii bucale şi se continuă prin intermediul căilor respiratorii până la nivelul plămânilor. Aerul pătrunde în sistemul respirator prin cavităţile nazală şi bucală şi circulă prin gât (faringe) şi prin cutia vocală, sau mărul lui Adam (laringele). Orificiul laringian este acoperit de o foiţă tisulară de dimensiuni mici (epiglota) care se închide automat în timpul deglutfţiei, astfel încât împiedică pătrunderea în căile respiratorii a alimentelor şi a lichidelor.

Diametrul căilor aeriene este maxim la nivelul traheii, care se ramifică în două căi aeriene cu diametru mai mic: bronhiile stângă şi dreaptă, care au traiect către plămâni. Plămânul stâng este puţin mai mic decât plămânul drept, deoarece spaţiul din hemitoracele stâng este ocupat atât de acesta, cât şi de inimă. Fiecare plămân are mai multe părţi (lobi): trei la nivelul plămânului drept şi doi la nivelul plămânului stâng.
Bronhiile se ramifică de mai multe ori înainte de a da naştere căilor aeriene de calibru mic (bronhiolele). Acestea sunt căile aeriene cu diametrul cel mai îngust - unele au numai jumătate de milimetru diametru. Căile aeriene mari au aspectul unui arbore inversat, motiv pentru care această parte a sistemului respirator este frecvent denumită arborele bronşic. Deschiderea căilor aeriene este asigurată de un ţesut conjunctiv fibros denumit cartilaj. Muşchii circulari ai căilor aeriene pot produce dilataţia sau constricţia căilor aeriene, astfel încât pot modifica calibrul acestora.

La capătul terminal al fiecărei bronhiole există mii de săculeţe aeriene de dimensiuni mici (alveolele). întreaga suprafaţă a milioanelor de alveole ale ambilor plămâni depăşeşte 100 de metri pătraţi. în interiorul pereţilor alveolari există o reţea densă de mici vase sanguine care sunt denumite capilare. Bariera deosebit de subţire dintre aer şi capilare permite deplasarea oxigenului in alveole în sânge şi a dioxidului de carbon din capilare în alveole.
Pleura reprezintă o membrană alunecoasă care acoperă atât plămânii, cât şi interiorul cutiei toracice. Aceasta permite plămânilor să se mişte fară a întâmpina rezistenţă atât în timpul respiraţiei, cât şi atunci când persoana execută diferite mişcări. în mod normal, între cele două straturi ale pleurei există numai o cantitate mică de lichid lubrifiant. Cele două straturi alunecă cu uşurinţă unul peste altul atunci când forma şi dimensiunile plămânilor se modifică.