HIPERCALCEMIA

In cazul hipercalcemiei, nivelul sanguin al calciului este prea mare. Hipercalcemia este cauzată de obicei de hiperparatiroidism (secreţia în exces de hormon paratiroidian, de către una sau mai multe glande paratiroide).
O altă cauză de hipercalcemie este aportul dietetic excesiv de calciu. Ocazional, hipercalcemia apare la persoanele cu ulcer peptic, care consumă mult lapte şi iau antiacide care conţin calciu cu scopul de a-şi ameliora durerea. Boala care apare este denumită sindromul lapte-alcali. O supradoză de vitamina D poate de asemenea afecta concentraţia sanguină a calciului prin creşterea marcată a absorbţiei intestinale a ionilor de calciu.

Hipercalcemia apare adeseori la persoanele cu can¬cer. Neoplasmele renale, pulmonare şi ovariene pot secreta în cantităţi mari o proteină care are efecte similare cu cele ale hormonului paratiroidian. Aceste efecte sunt considerate un sindrom paraneoplazic De asemenea, calciul poate fi eliberat în sânge atunci când cancerul se răspândeşte (metastazează) la ţesuturile osoase şi distruge celulele osoase. Acest tip de distracţie a oaselor este întâlnit cel mai frecvent în cancerul de prostată, sân, sau plămân. Mielomul multiplu (un cancer care afectează măduva osoasă) poate de asemenea produce distracţie osoasă crescută, cu apariţia hipercalcemiei. Alte neoplasme cresc calcemia prin metode încă incomplet înţelese.

Bolile în care ţesutul osos este resorbit sau distrus, astfel încât este eliberat calciu, pot de asemenea produce hipercalcemie. în boala Paget, ţesuturile osoase sunt resorbite, însă concentraţia sanguină a calciului rămâne de obicei normală. însă aceasta poate creşte foarte mult dacă persoanele afectate devin deshidratate sau petrec prea mult timp stând jos sau întinse - în aceste poziţii oasele nu trebuie să susţină greutatea corpului. Rareori, persoanele care sunt imobilizate - cum ar fi cele cu paraplegie, tetraplegie, sau care necesită repaus prelungit la pat - dezvoltă hipercalcemie deoarece calciul din oase este eliberat în sânge fiindcă oasele nu mai susţin greutatea corpului.

Hipercalcemia este adeseori a^mptomatică. Primele simptome sunt reprezentate de obicei de constipaţie, greaţă, vomă, dureri abdom inale, pierderea apetitului şi eliminarea'unor cantităţi anormal de mări de urină. Hipercalcemia foarte severă produce adeseori disfuncţii cerebrale, manifestate prin Confuzie, tulburări emoţionale, delir, halucinaţii şi comă. Poate apărea slăbiciune musculară, urmată de aritmii cardiace şi deces. La persoanele cU hipercalcemie cronică se pot forma calculi urinari.

De obicei hipercalcemia este depistată în timpul analizelor sanguine de rutină.
Când hipercalcemia nu este severă, corectarea cauzei este de obicei suficientă. Persoanelor cu funcţie renală normală şi predispoziţie la hipercalcemie li se recomandă de obicei să consume suficiente lichide, care stimulează excreţia renală a calciului şi ajută la prevenirea deshidratării.

Când concentraţia calciului este foarte mare, sau când apar simptome determinate de disfuncţia cerebrală sau slăbiciunea musculară, se administrează intravenos lichide şi diuretice (atât timp cât funcţia renală este normală). Dializa este o metodă terapeutică foarte eficace, sigură şi de încredere, însă de obicei este rezervată pentru persoanele cu hipercalcemie severă care nu pot fi tratate prin alte metode.
Numeroase medicamente (cum ar fi plicamicina, riitratul de galiu, calcitonina, bisfosfonaţii şi cortico-steroizii) pot fi folosite pentru tratarea hipercalcemiei. Acestea acţionează în principal prin reducerea ratei de eliberare a calciului din oase.

Hipercalcemia produsă de tumorile maligne este deosebit de dificil de tratat. Când cancerul nu poate fi controlat, hipercalcemia persistă în ciuda tratamentului condus în mod corect.