TULBIRARILE DE RITM

Simptome şi semne
Unele persoane sunt conştiente de bătăile cardiace anormale. Totuşi percepţia bătăilor cardiace (palpitaţiile) variază mult de la un individ la altul. Unele persoane pot simţi bătăile normale ale inimii, iar majoritatea oamenilor percep contracţiile cardiace atunci când stau întinşi pe spate sau pe o parte.
Aritmiile au consecinţe deosebit de variate, de la inofensive la ameninţătoare de viaţă. Severitatea aritmiei poate să nu fie proporţională cu severitatea simptomelor pe care le produce. Unele aritmii ameninţătoare de viaţă pot fi asimptomatice, iar alte aritmii mai puţin peri-culoase pot cauza simptome severe. Adeseori natura si severitatea bolii cardiace de bază sunt mai importante decât arîtmia propriu-zisă.
Când aritmia interferează cu capacitatea inimii de a pompa sângele pot apărea slăbiciune musculară, reducerea capacităţii de efort, delir, ameţeală sau leşin (sincopa) A. Leşinul apare atunci când inima pompează atât de ineficient, încât nu mai poate menţine presiunea arterială adecvată. Dacă o astfel de aritmie persistă
e-r 1 p _ a-c L ^ ■> 1 r d ■> <= n» să re ^Oajde w Ju-ertv ' a ^.a di.r> al'siue
a.-, ule jt» j j' ,.1111 ofl^e - . tă
tratament imediat.

Diagnostic

Adeseori descrierea simptomelor de către pacient poate ajuta medicul la stabilirea unui diagnostic preliminar şi a severităţii aritrniei. Cel mai important este a se stabili dacă palpitaţiile sunt rapide sau lente, regulate sau neregulate, au durată scurtă sau prelungită şi dacă aritmia produce simptome. Medicul trebuie să ştie de asemenea dacă palpitaţiile apar în repaus sau în timpul unor activităţi obositoare sau neobişnuite, precum şi dacă debutează şi încetează brusc sau treptat. Totuşi unele proceduri diagnostice sunt necesare pentru a determina natura exactă a aritrniei şi cauzele acesteia.
Electrocardiograma (ECG) ■ este procedura diagnostică cea mai importantă pentru identificarea aritmiilor şi a cauzelor acestora. Aceasta investigaţie oferă o reprezentare grafică a activităţii electrice a inimii în timpul fiecărei bătăi cardiace. De obicei ECG înregistrează ritmul cardiac doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Pentru că aritmiile sunt adeseori insesizabile, un monitor ECG Holter * poate fi folosit pentru a înregistra ritmul cardiac în mod continuu sau atunci când pacientul care poartă dispozitivul simte un ritm anormal şi porneşte aparatul. Acest monitor se poartă de obicei timp de 24 de ore, poate înregistra aritmiile sporadice ce apar pe durata zilei, când pacientul este angrenat în activităţile sale zilnice. în timpul celor 24 de ore persoana îşi notează de asemenea simptomele şi activităţile zilnice pentru a le corela apoi cu aritmia.
Persoanele la care se suspectează prezenţa unor aritmii ameninţătoare de viaţă sunt de obicei internate în spital. Ritmul lor cardiac este monitorizat continuu şi afişat pe ecranul unui monitor localizat la capul patului bolnavului sau în camera asistentelor. în acest fel problema poate fi identificată prompt.
Alte metode de investigaţie includ testul de efort (măsurarea tensiunii arteriale şi înregistrarea ECG în timpul efortului) <■> şi studiile electrofîziologice ♦. în timpul studiilor electrofîziologice se introduc pe cale venoasă catetere cu mici electrozi în vârf; acestea sunt ghidate prin sistemul venos până când ajung la nivelul inimii. Electrozii sunt folosiţi pentru a stimula inima, iar răspunsul cardiac este monitorizat pentru a se identifica tipul de aritmie şi pentru a se stabili opţiunile terapeutice.

Prognostic şi tratament

Cele mai multe aritmii nici nu provoacă simptome şi nici nu interferează cu capacitatea inimii de a pompa
sângele. Aşadar 1 ' -i _ < n „ af- - - ' • sau chiar zero, de persoana respect
aritmii aparent inofensive pot conduce la aritmii mai severe. Orice aritmie care afectează capacitatea inimii de a pompa sângele este considerată gravă. Gravitatea unei aritmii depinde de ori,,inea acesteia - la nivelul pacemakerului cardiac fi, iologic, ia nivelul atriilor sau la nivelul ventriculilor. De- bacei £ ritriiile care au originea la nivel ventricular sunt r grave decât cele cu originea la nivel atrial, care sunt la rândul lor mai severe decât cele cu originea în pacemakerul cardiac fiziologic. Există însă numeroase excepţii.
La persoanele care au o aritmie inofensivă, dar supărătoare, asigurarea din partea medicului că aceasta a fost inofensivă poate ti singurul tratament necesar. Uneori aritmiile se produc mai rar sau încetează când medicul schimbă medicaţia pacientului sau când ajustează doza. Evitarea alcoolului, a alimentelor care conţin cafeină, a fumatului şi a exerciţiilor fizice susţinute poate fi de asemenea de ajutor.
Medicamentele antiaritmice sunt utile în oprirea aritmiilor rapide care produc simptome dificil de tolerat sau care sunt potenţial letale. Nu există un tratament unic cu ajutorul căruia se pot vindeca toate tipurile de aritmii şi toţi pacienţii. Uneori trebuie încercate mai multe medicamente până când rezultatul este satisfăcător. Unele medicamente antiaritmice pot agrava aritmia sau pot cauza alte aritmii; acest efect se numeşte efect proaritmic. Antiaritmicele au şi alte efecte secundare.
Pacemakerele artificiale sunt dispozitive care înlocuiesc pacemakerul propriu al inimii. Un astfel de dispozitiv se implantează subcutanat pe cale chirurgicală, de obicei sub clavicula stângă sau dreaptă. Conectarea la inimă se face prin intermediul unor fire care se introduc prin sistemul venos. Datorită consumului scăzut de energie şi al unor baterii speciale aceste dispozitive pot funcţiona timp de 10-15 an'- Folosirea noilor modele a eliminat aproape complet riscul interfe*tiiţeloi cu automobilele, cu aparatele radar, cu microundele şi cu detectoarele de pe aeroporturi. Există însă unele dispo zitive care pot interfera cu pacemakerele. Un exemplu în acest sens sunt aparatele pentru rezonanţa magnetică nucleară şi diatermia (o metodă de fizioterapie în timpul căreia la nivelul muşchilor este aplicată căldură).
Uneori, administrarea şocului electn: poate opn aritmia şi restaura ritmul normal. Folosuea soculu* electric în acest scop se numeşte cardiovei ■>;•>, defibnlare sau electroconversie. Cardioversia poate 11 toiosita m cazul aritmiilor cu originea la nivelul atriilor sau ventriculilor. Dispozitivul cu ajutorul căruia se pot administra şocuri electrice este folosit de echipele de doctori şi asistente, de medicii serviciului de ambulanţă sau de pompieri. De asemenea, există defibrilatoare i npla itabile cu dimensiuni foarte reduse (cat jumătate •inti-un Dichet de căni) <~aie pot fi r^ontate pe tale chirurgicala la fel ca un pacemaker. Denonlatorul implantabil sesizează automat aritmiile rapide şi admi¬nistrează un şoc electric pentru a întrerupe aritmia şi a restaura ritmul cardiac normal. De cele mai multe ori aceste dispozitive se folosesc la persoanele cu aritmii potenţial letale. Deoarece defibrilatoarele implantabile nu previr ar*r<iile, trebuie asociată şi terapia medica¬ment d-
I d 1- un cu t-p de defibrilator, numit defibrilator au~ maift ; ti (O AF), care necesită doar un minimum
c~ un	per >ru a fi utilizat. De exemplu, poate fi
f'i)s'î !e 1 "ire persoanele care au urmat un curs de xr, 1: p	DAH poate detecta prezenţa aritmiilor,
poate ut >• i.o 1 necesitatea administrării şocului electric
şi apoi p ite de >cărca şocul în mod automat. Defibrila-toarele cit- ic -si up pot fi montate în locuri publice, cum ar fi aeroporturile, arenele sportive, hotelurile şi magazinele.
Unele tipuri de aritmii pot fi controlate prin metode chirurgicale sau invazive. De exemplu, efectuare," angi - nl»,tiei 3m a op<iniei de bypcT a rt_-coronarian poa^e control 1 intona t auzată de ooila ca dia~ă ischemică.