Boala Addison

Boala Addison se caracterizează prin reducerea activităţii glandelor suprarenale, astfel încât producţia tuturor hormonilor suprarenalieni este afectată.

Această boală poate debuta la orice vârstă şi afectează în proporţii aproximativ egale bărbaţii şi femeile. în 70% din cazuri cauza nu se cunoaşte cu exactitate, însă glandele suprarenale sunt afectate de o reacţie autoimună A (sistemul imunitar al organismului atacă şi distruge regiunea corticală). în celelalte 30% din cazuri, glandele suprarenale sunt distruse de o tumoră, de o infecţie (cum ar fi tuberculoza), sau de o altă boală care poate fi identificată. La sugari şi copii, boala Addison poate fi cauzată de o malformaţie genetică a glandelor suprarenale.
Insuficienţa suprarenaliană secundară este un termen atribuit unei boli care seamănă cu boala Addison. în acest caz, glandele suprarenale sunt hipoactive deoarece nu sunt stimulate suficient de hipofiză; structura lor este normală.
Când glandele suprarenale devin hipoactive, acestea produc cantităţi inadecvate din toţi hormonii supra-renalieni.

Astfel, boala Addison afectează echilibrul hidric, al sodiului şi al potasiului, precum şi capacitatea organismului de a controla presiunea sanguină şi de a reacţiona la stres. în plus, scăderea sintezei de androgeni, cum ar fi dehidroepiandrosteronul (DHEA), conduce la scăderea pilozităţii corporale la femei. La bărbaţi, testosteronul produs de testicule compensează acest deficit. DHEA are şi alte efecte care nu sunt specifice hormonilor androgeni.
Când glandele suprarenale sunt distruse de o infecţie sau de cancer, regiunea medulară (care produce epinefrină) este de asemenea distrusă. însă acest lucru nu conduce la apariţia de simptome.

Deficitul de aldosteron conduce la excreţia urinară a unor cantităţi mari de sodiu şi la retenţie de potasiu, cu apariţia hiponatremiei şi creşterea potasemiei. Rinichii nu mai pot concentra urina, astfel încât dacă pacienţii consumă prea multă apă sau pierd prea mult sodiu, concentraţia sanguină a sodiului scade. Incapacitatea de a concentra urina conduce în final la eliminarea unor volume urinare mari, cu apariţia deshidratării. Deshi-dratarea severă şi scăderea concentraţiei sodiului reduc volumul sanguin şi pot conduce la instalarea stării de şoc.
Deficitul de corticosteroizi determină creşterea extremă a sensibilităţii la insulină, astfel încât concentraţia sanguină a glucozei poate scădea periculos de mult. Deficitul reduce capacitatea organismului de a sintetiza glucoză din proteine, de a combate infecţiile şi de a vindeca plăgile. Forţa musculară se reduce, iar uneori funcţia de pompă a inimii este diminuată şi astfel sângele nu mai poate fi pompat în mod adecvat. în plus, presiunea sanguină poate scădea periculos de mult.

Persoanele cu boală Addison nu pot sintetiza cantităţi suplimentare de corticosteroizi în condiţii de stres. Ca urmare, sunt susceptibile la apaliţia unor simptome şi complicaţii severe atunci când prezintă diferite alte boli şi în caz de oboseală extremă, traumatisme severe, intervenţii chirurgicale, sau stres psihologic intens.
în boala Addison, glanda pituitară produce mai multă corticotropină, încercând să stimuleze glandele suprarenale. Corticotropina stimulează şi producţia de melanină, astfel încât tegumentul şi mucoasa orală devin închise la culoare.