Depersonalizarea

Depersonalizarea se caracterizează prin sentimente persistente sau recurente de detaşare de propriul corp sau propriile procese mintale şi prin senzaţia de a fi un observator din exterior al propriei vieţi.

Depersonalizarea reprezintă al treilea simptom ca frecvent (după anxietate şi depresie), fiind întâlnită de obicei după trăirea unor situaţii periculoase, cum ar fi accidentele, atacurile, sau boli ori traumatisme severe. Depersonalizarea nu a fost studiată aprofundat, astfel încât cauza şi frecvenţa acesteia în rândul populaţiei sunt necunoscute.

Simptome.şi semne

Pacienţii cu depersonalizare îşi percep în mod anormal propria identitate şi propriul corp, iar viaţa li se pare inconfortabilă. Simptomele pot fi temporare sau persistente, ori pot apărea intermitent timp de mulţi ani. Pacienţii au adeseori dificultăţi când sunt rugaţi să îşi descrie simptomele şi se pot teme sau pot considera că vor înnebuni.

Depersonalizarea poate fi o tulburare minoră şi trecătoare, fără efecte semnificative asupra comporta-mentului. Unii indivizi se pot adapta, sau pot chiar să blocheze complet impactul, acesteia. Alţii sunt tot timpul chinuiţi de anxietate în legătură cu starea lor mintală, îşi fac griji că vor înnebuni, sau se gândesc mult timp la percepţiile anormale pe care le au faţă de propriul corp şi de senzaţia de înstrăinare de ei înşişi şi de ceilalţi. Angoasa mintală poate deveni invalidantă.