Cistita

Diagnostic

Medicul poate stabili diagnosticul de cistită pe baza simptomelor caracteristice ale bolii. Se colectează o mostră de urină de la jumătatea jetului (urină „curată"), astfel încât aceasta să nu fie contaminată cu bacterii din vagin sau din partea superioară a penisului. Uneori se efectuează teste dipstick ale urinei, pentru a se identifica rapid şi simplu substanţele care în mod nor¬mal nu ar trebui să fie prezente in urină. Prin această metodă pot fi detectaţi nitriţii produşi de bacterii. De asemenea, se identifică prezenţa esterazei leucocitare (o enzimă conţinută în anumite globule albe), care poate indica făptui că organismul încearcă să distrugă bacteriile din tractul urinar. :

Specimenul de urină se examinează la microscop pentru a se vedea dacă acesta conţine globule albe, globule roşii, sau alte substanţe. Se numără bacteriile, iar apoi se efectuează culturi bacteriene pentru a se identifica tipul bacterian. Când este prezentă o infecţie, un anumit tip de bacterie este prezent în număr mare.
La bărbaţi, analiza urinei recoltată de la jumătatea jetului este suficientă pentru stabilirea diagnosticului. La femei există riscul ca specimenul să fie contaminat cu floră bacteriană vaginală sau vulvară. Când în urină există puţine bacterii, şau mai multe tipuri de bacterii simultan, este probabil că urina a fost contaminată în timpul procesului de recoltare. Pentru a evita acest lucru, medicul trebuie să obţină o mostră de urină direct din vezica urinară, cu ajutorul unui cateter.

Este important să se identifice cauza infecţiilor de tract urinar, în special la anumite categorii de pacienţi: la copiii mai mici de 5 ani, la bărbaţi (indiferent de vârstă) şi lâ'femeile cu infecţii recurente (3 sau mai multe în decurs de un an), în special când există şi simptome de obstrucţie, în caz de infecţii ale tractului urinar superior, sau când infecţia este produsă de bacte¬ria Proteus. în aceste situaţii, există o probabilitate mai mare de a identifica o cauza care trebuie tratată specific prin alte metode decât administrarea de medicamente (de exemplu, prezenţa unui calcul urinar mare). Medicii pot folosi o procedură radiologică în care o substanţă radioopacă, vizibilă pe radiografii, se injectează într-o venă, iar apoi este excretată în urină de către rinichi. Radiografiile succesive care se fac oferă imagini ale rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare. O modalitate adecvată pentru investigarea refluxului urinar din vezică în uretere, în special la copii, este efectuarea cistoure- trografiei de evacuare, care constă în injectarea în vezica urinară a unei substanţe radioopace iar apoi vizualizarea, evacuării acesteia; cu această metodă se pot identifica |i îngustările (stricturile) uretrei. Uretrografia retrogradă, în care substanţa de contrast de injectează direct în uretră, este utilă pentru identificarea stricturilor, diverticulelor (proeminenţelor), sau căilor anormale de comunicare de la nivelul uretrei, atât la bărbaţi cât şi la femei. Examinarea directă a interiorului vezicii urinare cu ajutorul unui tub flexibil având la capăt o cameră video (cistoscopie) ajută la depistarea problemei atunci când cistita nu se ameliorează după tratament.