Bulimia nervoasă

Diagnostic şi tratament

Medicul suspectează bulimia nervoasă atunci când consultă o persoană, de obicei femeie, care este deosebit de preocupată în legătură cu creşterea ponderală şi pre¬zintă fluctuaţii mari ale greutăţii corporale, mai ales dacă există şi dovezi ale abuzului de laxative. Alte indicii includ tumefacţia glandelor salivare din zona obrajilor, cicatrice pe degetele folosite pentru a induce voma, eroziunea smalţului dinţilor produsă de aciditatea gas¬trică şi scăderea concentraţiei sanguine a potasiului. Diag¬nosticul este confirmat numai atunci când pacientul îşi descrie comportamentul alimentar şi afirmă că a avut cel puţin 2 episoade de alimentaţie excesivă urmată de evacuare pe săptămână, timp de cel puţin 3 luni.

Cele mai eficace două abordări terapeutice sunt terapia cognitiv-comportamentală şi tratamentul medicamentos.
Prin terapie cognitiv-comportamentală se identifică şi se examinează gândurile anormale, iar pacientul este ajutat să scape de ele. Se efectuează una sau două şedinţe de terapie pe săptămână timp de 4-5 luni, adică în total aproxi¬mativ 20 de şedinţe. S-a dovedit că terapia cognitiv-com¬portamentală reduce frecvenţa alimentaţiei excesive la aproximativ două treimi din pacienţi şi renunţarea completă la acest comportament la aproximativ o treime. Indivizii care au beneficiat de această terapie continuă să prezinte beneficii timp de cel puţin 1 an.

Tratamentul medicamentos constă în administrarea de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, un tip de antidepresive; acesta este cel puţin la fel de eficace ca terapia cogriitiv-comportamentală în tratamentul bulimiei nervoase. însă când administrarea medicamentelor este întreruptă, boala reapare.