Boala Parkinson

Simptome şi semne

De obicei boala Parkinson debutează subtil şi se agra¬vează treptat. La multe persoane debutul se face prin apariţia unui tremor amplu, ritmic, care afectează numai mâna în repaus. Tremorul se reduce când persoana îşi
mişcă mâna intenţionat şi dispare complet în timpul somnului. Stresul emoţional sau oboseala pot amplifica tremorul. în cele din urmă este afectată şi cealaltă mână, iar apoi şi membrele inferioare. Tremorul poate de asemenea afecta mandibula, limba, fruntea şi pleoapele. Pe măsură ce boala progresează devine mai puţin evi¬dent. La aproximativ o tremie din persoanele cu boală Parkinson tremorul nu reprezintă primul simptom. în unele cazuri acesta nu apare niciodată. Alte simptome precoce sunt reducerea simţului olfactiv, tendinţa de a efectua mişcări mai puţine, dificultăţi la mers, precum şi absenţa expresivităţii faciale, cu clipit rar.

Simţul olfactiv pare a' se reduce, cel puţin parţial, deoarece pacienţii cu boală Parkinson au dificultăţi de a trage aer intenţionat pentru a mirosi ceva (este de asemenea implicată degenerarea neuronilor din ariile cerebrale cu rol în perceperea mirosului). Cu toate că reducerea mirosului poate părea o problemă minoră, aceasta poate conduce la scăderea apetitului, cu apariţia malnutriţiei.

Muşchii devin rigizi şi mişcările se efectuează cu dificultate. Când antebratul este mişcat de altcineva în flexie sau 121 extensie, mişcarea este rigida şi seamană cu cea executată de o roată dinţată. Mişcările devin lente şi dificil de iniţiat, iar mobilitatea se reduce. Rigiditatea şi scăderea mobilităţii contribuie la apariţia durerilor musculare şi a oboselii. Deoarece muşchii mici ai mâi-nilor sunt frecvent afectaţi, sarcinile zilnice, cum ar fi încheierea nasturilor la cămaşă sau legatul la şireturi, devin din ce în ce mai dificile. Majoritatea pacienţilor cu boală Parkinson au un scris de mână neregulat, cu litere mici (micrografie), deoarece iniţierea şi susţinere fiecărei mişcări a pixului este dificilă.

Persoanele cu boală Parkinson au dificultăţi ia mers, în special la efectuarea prun J oi pas. Odată iniţiat mersul, acestea îşi târăsc de obioi picioarele, fac paşi mici şi nu îşi mişcă braţele în timpul d plasării. Pot apărea dificul tăţi la opritul dm mers şi l-i schimbarea dircţiei. Când boala este avansată, unele pai ioane se opresc brusc din mers deoarece se simt ca si cum picioarele le-ar fi lipite de pământ. Alţi pacienţi ni accelerează neintenţionat mersul, care degenerează ,rr o alergare de scurţi durată, în încercarea de a evita o cădvre. Postura se modifică, iar pacienţii îşi menţin cu dificultate echilibrul şi au tendinţa de a cădea în faţă. Deoarece mişcările sunt lente, aceşti pacienţi adeseori nu îşi pot deplasa mâinile suficient de repede pentru a evita căderile.

Faţa devine mai puţin expresivă, muşchii faciali care controlează mimica nu pot fi contractaţi voluntar. Această lipsă de expresivitate poate fi confundată cu depresia, sau poate face ca depresia să fie trecută cu vederea (la persoanele cu boală Parkinson depresia este frecventă), în final, faţa devine complet inexpresivă, cu mimică fixă şi gura deschisă, iar pacienţii clipesc foarte rar. Adeseori acestor indivizi le curge saliva pe faţă, sau se îneacă deoarece rigiditatea musculară a feţei şi a gâtului face ca înghiţitul să fie dificil. Se poate ajunge la malnutriţie şi deshidratare. Persoanele cu boală Parkinson vorbesc de obicei incet şi cu voce monotonă şi se pot bâlbâi din cauza dificultăţilor de articulare a cuvintelor.

Poate să apară consdpaţie. Ia mulţi pacienţi intelectul rămâne normal, insă la jumătate dintre aceştia apare demenţă.