Cardiomiopatia restrictivă

Cardiomiopatia restrictivă (infiltrativă j include un grup de boli cardiace în care pereţii ventriculilor devin rigizi, dar nu neapărat îngroşaţi şi se opun umplerii normale cu sânge a cordului în timpul diastolei (între bătăile cardiace).
Cea mai puţin frecventă formă de cardiomiopatie - cardiomiopatia restrictivă - are multe caracteristici comune cu cardiomiopatia hipertrofică. Cauza sa rămâne de cele mai multe ori necunoscută.

Există două tipuri principale de cardiomiopatii res-trictive. în unul dintre acestea muşchiul cardiac este progresiv înlocuit de ţesut cicatricial. Cicatricea poate fi urmarea radioterapie! pentru tratamentul unui cancer, în celălalt tip în muşchiul cardiac se acumulează sau se infiltrează substanţe anormale. De exemplu, dacă Orga-nismul conţine prea mult fier, fierul se poate acumula în miocard, aşa cum se întâmplă la persoanele cu exces de fier (hemocromatoză *). Amiloidul, o proteină anor¬mală care nu este prezentă în mod normal în organism, se poate acumula în muşchiul cardiac şi în alte ţesuturi producând amiloidoza O. Amiloidoză este mai frecventă la persoanele vârstnice. Alte exemple sunt tumorile şi ţesuturile granulare (colecţii anormale de anumite tipuri de celule albe care se formează ca răspuns la inflamaţia cronică), cum ar fi cele de ia persoanele cu sarcoidoză

Simptome şi diagnostic

Cardiomiopatia restrictivă produce insuficienţă car-diacă ▼, cu dificultăţi ale respiraţiei şi acumularea de lichid în ţesuturi (edem). Durerea toracică şi leşinul (sincopa) sunt mai puţin frecvente ca în cardiomiopatia hipertrofică, dar tulburările de ritm (aritmiile) şi perce-perea bătăilor inimii (palpitaţii) sunt frecvente. De obicei simptomele nu apar în timpul repausului deoarece în cardiomiopatia restrictivă inima poate aproviziona orga-nismul cu suficient sânge şi oxigen în timpul repausului, chiar dacă pereţii rigizi se opun umplerii cu sânge. Simp-tomele apar în timpul efortului, atunci când inima rigidi-zată nu poate pompa sânge suficient pentru a satisface necesităţile crescute ale organismului de sânge şi oxigen.
Prognostic şi tratament . Aproximativ 70% din persoanele diagnosticate cu cardiomiopatie restrictivă decedează în decurs de 5 ani de la debutul simptomelor. Pentru cei mai mulţi pacienţi tratamentul nu dă rezultate. De exemplu diureticele, care
Cardiomiopatia restrictivă este una din cauzele posibile care trebuie luată în considerare la un pacient cu insuficienţă cardiacă. Diagnosticul se bazează foarte mult pe rezultatele examenului fizic, al electrocardiografiei (ECG) şi ecocardiografiei. ECG poate determina anomaliile activităţii electrice a inimii, dar nu este sufi-cient de specifică pentru a pune diagnosticul. Ecocar-diografia arată că atriile sunt dilatate şi că inima funcţionează normal numai atunci când se contractă (în timpul sistolei). Rezonanţa magnetică nucleară poate identifica o textură diferită a miocardului, care apare din cauza acumulării sau infiltrării cu substanţe anormale, ca amiloidul sau fierul. Un diagnostic precis necesită de obicei cateterizare cardiacă pentru a se măsura presiunea din cavităţile cardiace şi pentru a se preleva o mostră de ţesut pentru examenul microscopic (biopsie), care îl poate ajuta pe medic să identifice substanţa care infiltrează miocardul.
de obicei, sunt'administrate în tratamentul insuficienţei cardiace, pot reduce cantitatea de sânge care revine la inimă, agravând boala în loc să'o amelioreze. Medica-mentele folosite în tratamentul insuficient ei cardiace, cum ar fi IEC, nu sunt eficace de obicei deoarece scad tensiunea arterială prea mult. Ca urmare, în organism nu mai ajunge suficient sânge. în mod similar, administrarea de digoxină nu este de folos şi poate agrava câteodată starea pacientului.
Câteodată poate fi tratată cauza care a produs cardio-miopatie restrictivă, astfel încât să fie 'prevenită conti-nuarea alterăm u ucardulai ţv-n.or ceasta este chiar parţial reversibila) De exenip tu 1 nu»a de sânge (flebo- tomia) la inter/ak ţepi ilar "edu^ ~ant catea de fier din ţesuturi la pe:	'ersoanele care
suferă de sarcoidozâ pot j rimi corticosteroizi, ceea ce ajută la dispariţia ţesutului granulomatos.