Lupusul eritematos sistemic

Prognostic şi tratament

Lupusul este o boală cronică ce evoluează în puseuri, între acutizări existând perioade asimptoinati.ce care pot dura chiar şi mai mulţi ani. Acutizăiiie apar mai rar după menopauză. Datorită faptului că mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi mai precoce decât în trecut şi că în prezent există tratamente mai bune, prognosticul bolii s-a îmbunătăţit semnificativ pe parcursul ultimelor două decenii. însă, din cauza faptului că lupusul este o boală imprevizibilă prognosticul este foarte variabil. De obicei, dacă procesul inflamator iniţial este controlat, atunci prognosticul pe termen lung este bun. Depistarea precoce a bolii şi iniţierea cât mai rapidă a tratamentului leziunilor renale reduce incidenţa complicaţiilor renale severe.

Tratamentul depinde de organele afectate şi de forma de boală - uşoară sau severă.
Formele uşoare de lupus nu necesită tratament sau necesită numai un tratament uşor. Durerile articulare sunt frecvent ameliorate de aspirină sau de alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) A. Se adminis-trează doze mici de aspirină pacienţilor cu lupus care prezintă hipercoagulabilitate (aspirina scade coagula- bilitatea sângelui prin inhibarea agregării plachetare); în cazul administrării unor doze prea mari de aspirină sau de alte AINS-uri se pot produce leziuni hepatice sau renale. Manifestările articulare şi tegumentare se com¬bat prin administrarea de hidroxiclorochină. clorochină sau quinacrină (uneori administrate împreună). Ar trebui utilizate cremele pentru protecţia faţă de ultraviolete (cu un factor de protecţie de cel puţin 30), în special de către pacienţii care au erupţii cutanate.

Lupusul sever se tratează imediat cu un corticoste- roid, cum ar fi prednisonul ■. Doza şi durata tratamen-tului se stabilesc în funcţie de organele care sunt afectate. Uneori se admini^trt nzi un medic arnent imunosupresor - cum ar fi azatioprma -au aclofosfamidj. - pentru a inhi¬ba răspunsul autoimun. Un medicament imunosupresor nou este mofetiful micofenilat. As">cieiei mti •- un corti- costeroid şi un agent imunosupresor este preferată in caz de afectare renală seveiă, in caz de afectare a sistemului nervos central sau in ca; Ce \asculta.
Odată ce procesul inflamator iniţial ^ste controlat, medicul «tabtl^şt^ doz-» care inhibă cel mai bine pe termen lung procesul inflamator. De obicei, doza de predtnsori se scad® treptat cupă ce simptomele dispar şi valorile analizelor de b bora!or revin la normal. în timpul acestui proces pot să afară rtcurenţe (sau puseuri) ale bolii La majoritatea pacienţilor 'u lupus doza de pred- nison f»ste în final redusă iar in unele cazuri tratamentul cu pirdnison poate fi chia» nit.-^'p

La persoanele cu lut-us innr -nţile chirurgicale şi sarcina conduc mai frecvent h rpanţia complicaţiilor, astfel încât în aceste situaţii se impune supravegherea, medicală. Pierderile de sarcină şi acutizarea bolii după naştere sunt frecvent întâlnite, însă nu este necesară evitarea unei sarcini (cu condiţia ca concepţia să se realizeze după dispariţia simptomelor).
Dacă se produce mflamaţia vaselor sanguine din partea posterioară a globilor oculari, atunci se adminis¬trează prompt un medicament imunosupresor deoarece există un risc important de apariţie a orbirii.