Not a member of Pastebin yet?
Sign Up,
it unlocks many cool features!
- Apendicita
- Apendicita reprezintă inflamaţia şi infecţia apendicelui.
- Apendicele este un tub de forma unui deget, care porneşte din apropierea joncţiunii între intestinul gros şi intestinul subţire. Se pare că deţine un rol imunitar, însă nu este un organ esenţial.
- Cu excepţia herniilor încarcerate, în Statele Unite apendicita reprezintă cea mai frecventă cauză de durere abdominală acută severă şi de intervenţii chirurgicale alxlominale. De obicei, apendicita apare între 10 şi 30 de ani.
- Cauzele apendicitei nu sunt complet înţelese. în majoritatea cazurilor, probabil că un obstacol apărut în interiorul organului determină declanşarea unui proces prin care se ajunge la inflamaţie şi infecţie. Când nu se intervine terapeutic şi procesul inflamator continuă, apendicele se poate perfora. Din apendicele perforat este deversat conţinut intestinal încărcat cu bacterii, cu apariţia peritonitei ■. care poate conduce la o infecţie ce ameninţă viaţa pacientului. Perforaţia poate evolua şi spre constituirea unui abces (o colecţie de puroi). La femei, se poate produce infecţia ovarelor sau a trompelor uterine. iar obstrucţia consecutivă a trompelor uterine poate conduce la infertilitate. Dc asemenea, perforaţia apendiculară poate evolua către contaminarea bacteriană a circulaţiei sanguine - o boală potenţial fatală numită sepsis .
- Simptome şi semne
- Mai puţin de 50% dintre persoanele cu apendicită prezintă simptomele clasice ale bolii, care sunt starea de greaţă, voma şi durerea severă localizată în partea dreaptă a abdomenului inferior. Durerea debutează uneori brusc în abdomenul superior şi în jurul ombilicului; ulterior apar greaţa şi voma. După câteva ore senzaţia de greaţă se remite, iar sediul durerii se deplasează către partea dreaptă a abdomenului inferior. Când medicul exercită presiune în această regiune zona este sensibilă, iar când presiunea este eliberată durerea se poate intensifica brusc (sensibilitate reactivă). Pacienţii prezintă frecvent febră (temperatura cuprinsă între 37,7 şi 38,3. grade Celsius).
- Durerea poate fi generalizată în loc să fie limitată în partea dreaptă a abdomenului inferior. La persoanele vârstnice şi femeile gravide, durerea este de obicei mai puţin intensă, iar regiunea afectată mai puţin sensibilă.
- în caz de perforaţie apendiculară, durerea şi febra devin foarte severe. Agravarea infecţiei poate conduce la instalarea stării de şoc
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment