Advertisement
lemon3x

Untitled

Jan 8th, 2014
45
0
Never
Not a member of Pastebin yet? Sign Up, it unlocks many cool features!
text 2.62 KB | None | 0 0
  1. Vulvodinia
  2.  
  3. Vulvodinia reprezintă percepţia unui disconfort cronic în regiunea vulvară (zona în care se află organele genitale externe).
  4.  
  5. In mod tipic, vulvodinia debutează brusc şi apoi se transformă într-o afecţiune cronică, care persistă timp de luni sau ani. Cauza este necunoscută. Poate fi declanşată de iritaţia sau leziunile nervilor vulvari (cum se poate întâmpla în caz de crioterapie sau tratament cu laser). Vulvodinia este mai frecventă la femeile care au infecţii (în special infecţii fungice şi boli cu transmitere sexuală), afecţiuni cutanate, diabet, leziuni premaligne, cancer sau spasme ale muşchilor care susţin organele pelviene. Anumite substanţe (cum sunt săpunurile, sprayurile de igienă feminină, tampoanele menstruale, detergenţii şi fibrele sintetice) pot produce reacţii alergice sau irita regiunea, crescând riscul de apariţie a vulvodiniei. La risc pentru apariţia vulvodiniei sunt şi femeile care trec printr-o perioadă de modificări hormonale sau care au istoric de abuz sexual. Consumul anumitor alimente, cum ar fi verdeţurile, ciocolata, zmeura, leguminoasele şi nucile, conduce la producţia unei urine cu acţiune locală iritantă.
  6.  
  7. La nivelul vulvei femeia poate resimţi o senzaţie de arsură sau înţepătură. Regiunea poate fi „opărită", iritată sau dureroasă. Durerea variază de la uşoară la invalidantă şi poate fi constantă sau intermitentă. Poate interfera cu activităţile zilnice, limitând mişcările şi activitatea sexuală. Poate face ca mersul şi statul pe scaun să devină inconfortabile. Regiunea vulvară poate fi roşie şi cu edem sau poate avea aspect normal.
  8. Diagnosticul de vulvodinie se stabileşte prin excludereaaltor boli care pot cauza simptome similare. Scopul tratamentului este ameliorarea simptomelor. Agenţii iritanţi ar trebui evitaţi. Lenjeria de bumbac ajută la reducerea iritaţiei locale. Hainele strânse, restrictive ar trebui evitate. De asemenea, pacienta nu trebuie să consume alimente care pot contribui la producerea unei urine cu acţiune iritantă. Fizioterapia, inclusiv exerciţiile pentru creşterea tonusului musculaturii pelviene, biofeedbackul şi exerciţiile de relaxare, precum şi grupurile de suport, sunt adeseori de ajutor.
  9.  
  10. Aplicarea topică de anestezice, cum este lidocaina soluţie vâscoasă, ajută la reducerea durerii. Pentru controlul simptomelor se pot folosi de 2-3 ori pe zi corticosteroizi topici.
  11. Afecţiunile care pot contribui la vulvodinie, cum sunt infecţiile, trebuie tratate. Unele femei obţin beneficii în urma tratamentului cu antidepresive triciclice A sau anticonvulsivante.
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment
Advertisement