DISPNEEA

Dispneea (denumită şi respiraţie scurtă) reprezintă o senzaţie neplăcută asociată cu respiraţia sau prezenţa dificultăţilor la respirat.
Creşterea frecvenţei respiratorii apare, în mod normal, în timpul efortului fizic sau la altitudini mari, dar rareori produce disconfort. De asemenea, creşte în repaus la persoanele cu diferite boli, pulmonarejsau nu. De exemplu, o persoană cu febră respiră mai rapid.
în cazul dispneei, respiraţiile rapide sunt însoţite de' senzaţia de oprire a aerului. Persoana respectivă pare că nu este capabilă să respire suficient de rapid sau suficient de profund. Alte simptome includ senzaţia neplăcută de inspirare urgentă a aerului înainte ca expiraţia să fie completă, precum şi alte diferite senzaţii, cum ar fi lipsa de extensie a toracelui.
Persoanele cu boli pulmonare prezintă frecvent dispnee atunci când efectuează un efort fizic intens. în timpul activităţii fizice, în organism este generată o cantitate crescută de dioxid de carbon şi este consumat un volum mai mare de oxigen decât în repaus. Centrul respirator cerebral creşte frecvenţa respiratorie atunci când concentraţia sanguină a oxigenului este redusă sau atunci când nivelul dioxidului de carbon este ridicat. în cazul în care funcţionarea inimii sau a plămânilor este inadecvată, chiar şi un efort minim produce creşterea marcată a frecvenţei respiratorii şi astfel determină apariţia dispneei. Pe măsură ce boala pulmonară se agravează, dispneea poate fi prezentă chiar şi în repaus.
Dispneea poate fi cauzată de boli pulmonare restrictive sau obstructive. Bolile pulmonare restrictive (cum este fibroza pulmonară idiopatică ) produc rigiditate pulmonară (plămânii nu se des tind în mod corespun¬zător în timpul inspiraţiei). Curbarea puternică a coloanei vertebrale (scolioza) cauzează restricţia mişcărilor respiratorii prin reducerea mişcărilor cutiei toracice. în afecţiunile restrictive, dispneea apare deoarece pacientul depune un efort crescut şi frecvenţa respiratorie este ridicată din cauza rigidităţii. în bolile obstructive (cum ar fi bronşita cronică, emfizemul, astmul), rezistenţa la fluxul aerian este crescută din cauza îngustării căilor respiratorii. Deoarece diametrul căilor respiratorii creşte în inspir, aerul poate fi de obicei introdus în plămâni, însă nu poate fi expulzat din plămâni la fel de rapid ca în mod normal din cauză că în timpul expirului diametrul căilor respiratorii se reduce, astfel încât efortul respirator creşte.
în timpul evaluării capacităţii funcţionale pulmonare ★ se măsoară gradul de restricţie şi de obstrucţie. O boală respiratorie poate asocia atât modificări restrictive, cât şi modificări obstructive.
Deoarece inima pompează sângele la nivelul plămânilor, funcţia cardiacă trebuie să fie normală pentru ca plămânii să poată funcţiona corespunzător. în cazul în care funcţia de pompă a inimii este afectată, la nivelul plămânilor se poate acumula lichid, afecţiunea fiind denumită edem pulmonar. Această boală produce dispnee care se însoţeşte frecvent de o senzaţie de înec sau de apăsare toracică. Actanularea de lichid în plămâni poate conduce la îngustarea căilor aeriene şi astfel la apariţia: wheezingului - o afecţiune denumită astm cardiac A. _
Ortopneea reprezintă prezenţa dificultăţilor respira¬torii atunci când pacientul stă întins pe spate şi ameliorarea respiraţiei la adoptarea poziţiei şezânde. Unii pacienţi la care funcţia de pompă a cordului este inadecvată prezintă această afecţiune, Dispneea paroxistică nocturnă reprezintă debutul brusc al dificultăţilor respiratorii în timpul somnului şi este frecvent înspăimântătoare pentru bolnav. Această afecţiune reprezintă o formă extremă de dispnee şi totodată un semn al insuficienţei cardiace severe HI.
Dispneea poate să apară şi la pacienţii cu anemie sau cu pierderi sanguine importante, din cauza scăderii numărului de eritrocite, care sunt celulele ce transportă oxigenul către ţesuturi. Persoana respiră rapid şi profund datorită efortului reflex de a creşte cantitatea de oxigen din sânge.
Un pacient cu insuficienţă renală gravă simte că nu mai are aer şi începe să respire rapid din cauza asocierii între acidoza metabolică, insuficienţa cardiacă şi anemie.
Sindromul de hiperventilaţie îi face pe oameni să aibă senzaţia că nu au suficient aer, astfel încât aceştia încep să respire profund şi rapid. Această afecţiune este cauzată de obicei de anxietate şi rareori există o afectare fizică. Multe persoane care prezintă acest sindrom sunt speriate şi consideră că fac infarct. Simptomele sunt determinate de modificarea valorilor gazelor sanguine (în principal de scăderea nivelului dioxidului de carbon) din cauza hiperventilaţiei. Aceste persoane pot resimţi o modificare a stării de conştienţă, în care li se parc că tot ceea ce se petrece în jurul lor este departe, şi pot resimţi furnicături la nivelul mâinilor şi picioarelor şi în jurul gurii.
Durerea toracică poate avea origine pleurală (membrana dublă care acoperă plămânii), pulmonară sau poate fi cauzată de o afectare a peretelui toracic. Este posibil ca să provină de la organe interne care nu fac parte din sistemul respirator, în special de la inimă. în aceste situaţii, durerea toracică nu reprezintă un factor care indică prezenţa unei boli pulmonare.
Durerea pleuritică, o durere ascuţită cauzată de inflamaţia pleurei (pleurită) se agravează în timpul respiraţiei profunde şi în timpul tusei. Durerea poate fi ameliorată prin menţinerea nemişcată a peretelui toracic - de exemplu prin exercitarea de presiune la nivelul regiunii dureroase şi prin evitarea respiraţiilor profunde şi a tusei. De obicei locul durerii poate fi indicat cu precizie, cu toate că acesta se poate deplasa odată cu trecerea timpului. Pleurita care afectează bazele pulmo¬nare poate fi percepută ca durere la nivelul umărului de aceeaşi parte. Efuziunea pleurală, adică acumularea de lichid în spaţiul dintre cele două straturi ale pleurei poate determina iniţial apariţia unei dureri pleuritice, însă durerea dispare adeseori atunci când cele două straturi ale pleurei sunt separate de lichidul care se acumulează. Există numeroase cauze ale durerii pleuritice, inclusiv infecţiile virale şi bacteriene, cancerul şi fixarea la nivelul artei dor pulmonare 1 imcr cheltui i de sânge care s-au dephsat In circulaţia sangvin 1 (embolism pulmonar) .
Durerea generată de o altă afecţiune pulmonară (de exemplu de un abces pulmonar sau de o tumora pulmonară) este de obicei mai dificil de descris decât durerea pleuritică. Acest tip de durere este descrisă de obicei ca o durere surdă, cu localizare imprecisă în profunzimea cutiei toracice. Nu există aproape nici un alt tip de leziune pulmonară sau a căilor respiratorii care să determine o astfel de durere.
De asemenea, durerea poate avea originea chiar la nivelul peretelui toracic. Acest tip de durere se agravează în timpul respiraţiilor profunde sau al tusei şi frecvent este limitată la o anumită zonă a peretelui toracic, care este şi sensibilă la palpare. Cauzele cele mai frecvente sunt leziunile peretelui toracic, de exemplu fracturile costale şi întinderile sau traumatismele muşchilor localizaţi între coaste (muşchii intercostali). Aceşti muşchi pot fi afectaţi chiar şi atunci când pacientul tuşeşte puternic, durerea putând persista timp de mai multe zile sau chiar săptămâni. O tumoră care se dezvoltă la nivelul peretelui toracic poate determina apariţia unei dureri localizate, sau dacă se dezvoltă la nivelul unui nerv intercostal poate cauza durere iradiată de-a lungul întregii arii inervate de nervul respectiv (durere iradiată ->-). Zona zoster, cauzată de virusul varicelo-zosterian, cauzează uneori o durere toracică accentuată în timpul fiecărei respiraţii, prezentă înainte de apariţia erupţiei caracteristice T.