(D)Efecte ascunse ale EN

În urma Evaluării Naționale din acest an cei 11542 elevi bucureșteni au obținut rezultate după cum urmează:
3799 între 9 și 10, 2538 între 8 și 9, 1786 între 7 și 8 ,1235 între 6 și 7, 944 între 5 și 6, respectiv 1239 medii sub 5. Se observă că mai mult de jumătate au media peste 8.
S-ar putea ca la nivel de țară lucrurile să fie puțin diferite, însă numărul mare de elevi cu note peste 9, pentru mine, nu înseamnă că elevii sunt bine pregătiți, ci că subiectele celor două probe au fost prost alese. Ca în fiecare an, o bună parte dintre profesori au elevi cărora nu le dădeau vreo șansă la medie peste 9, însă pe care aceștia au obținut-o cu succes. Folosind astfel de subiecte, SNEE a ridicat elevii de nota 7 la o notă mai mare ca 9.
Pe lângă dificultatea selectării elevilor pentru liceele foarte bune, acolo unde an de an olimpici internaționali la nivel de juniori nu au șansa să ajungă, există și efecte ascunse ale acestui tip de Evaluare Națională.
Nota 10 acordată prea ușor distorsionează percepția elevului asupra realității. În alte sisteme de învățământ lucrurile sunt diferite pentru că nota maximă se obține foarte greu. Nu cunosc alt sistem în care examenele naționale sunt mai prost organizate din acest punct de vedere.
Un astfel de examen creeaza elevului o imagine despre sine distorsionată, îi impedică accesul la anumite valori morale tradiționale. Această falsă imagine conduce la supraevaluarea elevului, lucru care duce mai departe la asteptări și mai nerealiste de la viață; astfel, diferența dintre aspirații și realitate crește, elevul fiind tot mai puțin pregătit să ia viața în piept.
Nimic nu poate suplini propriul sistem de evaluare, însă care sunt reperele? Cei care nu știu să se autoevalueze cad ușor pradă abuzurilor diverșilor ”experți” pricepuți în a-i evalua în fel și chip.
Neconstruind o scară a valorilor, învățământul românesc este un fabricant de iluzii. Se dau note mari în gimnaziu, se dau note mari la EN pentru a ascunde proasta calitate a acestui sistem. Nu de puține ori părinții elevilor de clasa a 9a de la cele mai bune licee reproșeaza profesorilor notele mici obținute de odrasle, în opoziție cu imaginea falsă creată de EN, neștiind sau nevrând să creadă că aceasta are vicii nebănuite. În general se învață pentru note, și nu pentru a ști.
Deja sunt prea multe cazuri în care elevi excepționali nu au reușit să între la un liceu foarte bun din cauza unor subiecte penibile care i-au pus pe picior de egalitate cu elevi mediocri.
Se știe că un profesor bun are același salariu ca unul prost, poate chiar mai mic, în urma unui astfel de examen rezultatele unui profesor bun pot fi egale cu ale unuia prost. De ce să mai fii profesor bun? Poate doar pentru că speri ca undeva, cândva, elevul tău va avea nevoie de ceea ce l-ai învățat odată.
Cred că ar trebui ca noi, profesorii, să forțăm schimbarea acestei forme de evaluare cu scopul de a regăsi elevul de nota 7 odată cu schimbarea programei și să nu uităm că suntem de vină și noi.
În momentul în care s-au dat câteva subiecte care puneau fiecare elev la locul lui, s-au găsit profesori care să pună proastele rezultate pe seama ”dificultății” subiectelor, vezi simularea la matematică la liceu din februarie 2013 din București. E mai ușor să contești niște rezultate proaste ca urmare a unei activități asidue de frecare a mentei, decât să-ți faci datoria oră de oră.
Oare elevii de astăzi, odată cu terminarea liceului, sunt mai buni ca cei de acum 10 ani? Poate că da, poate că nu, dar sigur nu-și cunosc adevărata valoare și nici repere nu au.
Poate că un subiect la limba română ar trebui să fie acesta:
Comentați următorul proverb: Icarte, Iparte!