Atelectazia

Diagnostic:
Medicul suspicionează prezenţa atelectaziei pe baza simptomelor pacientului, a constatărilor efectuate la examenul fizic şi a contextului în care simptomatologia a debutat. Diagnosticul este confirmat dacă pe radiografie se observă o arie la nivelul căreia aerul este absent, însă aspectul radiologie poate ii normal chiar dacă pacientul este dispneic. Când se suspectează obstrucţia bronhică, se efectuează o tomografie computerizată (CT) şi/sau o bronhoscopie pentru a găsi cauza, în special în cazul în care colapsul pulmonar persistă în ciuda măsurilor terapeutice obişnuite.

Profilaxie şi tratament

Pacienţii care fumează îşi pot reduce riscul de atelectazie postoperatorie prin încetarea fumatului cu 6 până la 8 săptămâni înainte de operaţie. După intervenţia chirurgicală, toţi pacienţii ar trebui sfătuiţi să respire profund, să tuşească regulat şi să înceapă să se mişte cât mai curând posibil. Folosirea unor dispozitive pentru respirat pentru a stimula respiraţia voluntară profundă (stimul spirometric), precum şi efectuarea anumitor exerciţii fizice, inclusiv modificarea poziţiei pentru a creşte drenajul secreţiilor pulmonare, contribuie la prevenirea atelectaziei.

Pacienţii cu deformări toracice sau cu boli neurologice care conduc la respiraţie superficială pentru perioade prelungite de timp beneficiază dacă utilizează disjiozitive mecanice care să îi ajute la respirat. Una dintre metode , este menţinerea unei presiuni pozitive continue în căile aeriene, prin care oxigenul este administrat pe cale nazală sau pe mască facială, astfel încât colapsul aerian este oarecum împiedicat, chiar şi la sfârşitul expiraţiei. Uneori este necesar suportul respirator suplimentar, asigurat prin cuplarea la un aparat de ventilaţie mecanică A.

Principalul tratament al atelectaziei acute masive este reprezentat de corectarea cauzei subiacente. Un obstacol care nu poate fi îndepărtat prin tuse sau prin aspiraţia practicată la nivelul căilor respiratorii este frecvent înlăturat prin respiratorie este obstruată de către o tumoră, ameliorarea obstrucţiei prin intervenţie chirurgicală, radioterapie, chemoterapie sau terapie laser poate preveni agravarea atelectaziei şi dezvoltarea pneumoniei obstructive recurente.

Locul din plămâni în care o substanţă inhalată ajunge şi tipul de boală pulmonară care se produce depind de dimensiunea şi de tipul de particule inhalate. Particulele de dimensiuni mari pot fi reţinute la nivelul cavităţii nazale sau al căilor aeriene mari, însă particulele foarte mici pot ajunge până la nivelul alveolelor. La acest niţ'el, unele particule se dizolvă şi sunt absorbite în circulaţia sanguină, iar particulele
în tratamentul atelectaziei cauzate de deficitul cantitativ sau calitativ de surfactant, obiectivul este reprezentat de corectarea promptă a nivelului sanguin scăzut al oxigenului (adeseori prin ventilaţie mecanică sau prin folosirea ventilaţiei cu presiune pozitivă la sfârşitul expiraţiei) şi a consecinţelor acestei modificări, precum şi de tratamentul afecţiunii cauzale. Administrarea de surfactant sintetic salvează viaţa nou-născuţilor prematuri care prezintă deficit de surfactant. Acest tratament se foloseşte experimental la adulţii cu sindrom de detresă respiratorie acută, la care activitatea surfactantului este redusă.