Astmul bronsic

Diagnostic

Medicul suspectează prezenta astmului pe baza simptomelor caracteristice relatate de pacient. Diag-nosticul de astm poate fi confirmat prin utilizarea unor teste spirometrice. în timpul unui atac de astm, aceste teste indică diminuarea fluxului aerian, însă după câteva ore sau zile îngustarea căilor aeriene se remite şi astfel simptomele sunt reversibile. Medicul efectuează de obicei testele spirometrice sau testele de evaluare a funcţiei pulmonare jH înainte şi după administrarea unui agonist beta-adrenergic. Dacă după administrarea acestui medicament rezultatele se ameliorează semnificativ, atunci se consideră că pacientul are astm. Dacă în momentul primului test căile aeriene nu sunt îngustate, diagnosticul de astm poate fi stabilit prin efectuarea unui test în care pacientul inhalează o substanţă chimică (de obicei metacolina, însă poate fi utilizată şi histamina) în doze prea mici pentru a afecta o persoană normală, însă care cauzează îngustarea căilor respiratorii la un pacient cu astm.

Spirometria este utilizată şi pentru evaluarea severităţii obstrucţiei căilor respiratorii şi pentru a monitoriza tratamentul. Fluxul expirator maxim (viteza cea mai mare cu care aerul poate fi expirat) "ăsoară prin utilizarea unui dispozitiv d<» mia dimei'^uui pe care pacientul îl po-ite nne în mâi* ^d-^seiri -ir^ti mâmrătoare este efectuată de pari -nt 1 j j.jnicilin i>tf?l hicât acesta să Li po.ită monitor'za -iînrur jrrutaUa bolu. De obicei, valorile sunt cd- mrd xîzutc între 4.0c si 6.00 dimi¬neaţa şi sunt maxime in jurul orei 4.00 după-amiazi. însă, dacă între valorile mxr;-istrate h aceste ore se constată variaţii mai mui jo%, muci se consideră că pacientul are astm mc. l'iitpinăh oever.

Este frecvent dificila iJrnî-fkuea fretorilor ore declanşează un atic d~ rnr, Tastele pentru alergeni sur t ->d-cvate atunc' când se suspidon< jză faptul că atacunl sunt di:'an rate de o su':->:mţ,i care poate fi evitată. însă o reacţi? alergică cutanată nu semnifică neapărat faptul că alergenui respectiv reprezintă cauza atacurilor de astm. Pacientul trebuie să observe'dacă atacurile apar după expunerea la alergenui respectiv. în cazul în care medicul suspectează un anumit alergen, atunci se poate doza în sânge nivelul anticorpilor produşi ca răspuns la alergenui respectiv (testul RAST - radioalergosorbent), astfel încât se determină nivelul de sensibilitate.
Pentru a testa prezenţa astmului declanşat de activitatea fizică, examinatorul măsoară volumul expirator maxim într-o secundă (VEMS), înainte şi după mersul pe o bandă rulantă ^au pe o bicicletă staţionară. Dacă VEMS scade cu peste 15%, atunci se consideră că astmul pacientului pcate fi declanşat de activitatea fizică. .
Radiografiile toracice nu sunt de obicei utile în stabilii ea diagnosticului de astm. Medicii le folosesc atunci când iau in considerare un alt diagnostic. însă la un astfel de pacient se efectuează frecvent radiografii atunci când trebuie să fie internat în cpital sau când este tratat de urgenţă din cauza unui episod acut de astm.