Colita determinată de tratamentul cu antibiotice

Diagnostic

Diagnosticul de colită asociată cu tratamentul cu antibiotice se confirmă atunci când una dintre toxinele produse de Clostridium difficile este identificată în materiile fecale. Toxina este găsită la aproximativ 20% dintre persoanele cu colită uşoară şi la peste 90% dintre persoanele cu colită severă. Uneori trebuie analizaţe două-trei mostre de materii fecale până când toxina pojite fi identificată.
Medicul poate stabili diagnosticul de colită determinată de antibiotice şi prin inspecţia porţiunii inferioare a intestinului gros inflamat (colonul sigmoid), de obicei cu ajutorul sigmoidoscopului (un tub rigid sau flexibil având la capăt o cameră video). Colonoscopul (un tub similar, însă cu lungime mai mare) se foloseşte pentru examinarea întregului intestin gros, atunci când regiunea afectată este mai mare decât cea care poate fi vizualizată cu ajutorul sigmoidoscopului.

Tratament

Dacă o persoană cu colită determinată de antibiotice are diaree în timpul administrării antibioticelor, atunci acestea simt întrerupte imediat, cu excepţia situaţiilor în care administrarea lor este esenţială. în general trebuie evitate medicamentele care reduc tranzitul intestinal, cum ar fi difenoxilatul, deoarece acestea pot prelungi durata bolii prin favorizarea contactului prelungit al toxinelor cu mucoasa intestinului gros. Diareea indusă de anti¬biotice, dacă nu produce complicaţii, dispare de obicei de la sine după 10-12 zile de la întreruperea administrării antibioticelor. In aceste situaţii nu este necesar niciun tratament. însă dacă persistă simptome uşoare, colestiramina poate fi eficace, probabil deoarece se leagă de toxină.

In majoritatea cazurilor de colită mai severă, antibio¬ticul metronidazol este eficace împotriva Clostridium difficile. Vancomicina, tot un antibiotic, este rezervată pentru cazurile cele mai severe şi mai rezistente la tratament. Simptomele reapar la aproximativ 20% din pacienţii cu această boală, iar tratamentul antibiotic spe¬cific trebuie repetat. Dacă diareea revine de mai multe ori, atunci poate fi necesară terapia prelungită cu antibioticele menţionate mai sus. Unele persoane simt tratate cu preparate care conţin lactobacillus (adminis¬trate pe cale orală), sau bacteroides (administrate intra- rectal), pentru a repopula intestinul cu bacterii saprofite (flora intestinală normală); însă aceste tratamente nu se folosesc de rutină.

Rareori, colita determinată de antibiotice este atât de severă încât pacienţii trebuie spitalizaţi pentru a li se administra intravenos lichide, electroliţi (sodiu, magne¬ziu, calciu şi potasiu) şi pentru a beneficia de transfuzii sanguine. O ileostomie temporară (cale de comunicare creată chirurgical între intestinul subţire şi un orificiu practicat la nivelul peretelui abdominal, prin care sunt eliminate materiile fecale, astfel încât acestea nu mai ajung în intestinul gros şi în rect), sau extirparea chirur¬gicală a intestinului gros, sunt intervenţii necesare uneori ca măsuri salvatoare în cazurile roarte severe de boală.