Mielomul multiplu

Tratament şi prognostic

Mielomul multiplu rămâne o boală incurabilă, în ciuda progreselor terapeutice recente. ScOpul tratamentului constă în prevenirea sau ameliorarea simptomelor şi complicaţiilor, distrugerea plasmocitelor anormale şi reducerea progresiei bolii.

Medicamentele cele mai eficace în mielomul multiplu sunt corticosteroizii (de exemplu prednison sau dexametazonă). în plus, chimioterapia reduce progresia mielomului multiplu prin faptul că distruge plasmocitele anormale. Deoarece sunt distrase şi celulele normale, este necesară monitorizarea tuturor liniilor de celule san¬guine şi ajustarea dozei dacă numărul globulelor albe normale şi al plachetelor scade prea mult. Corticosteroizii se administrează adeseori în asociere cu melfalan, iar uneori în asociere cu ciclofosfamidă. Vincristina şi doxorubicina sunt de asenienea eficace şi au efecte secundare mai puţin severe, în special la nivelul măduvei osoase, în comparaţie cu melfalanul şi ciclofosfamida. Talidomida este eficace la aproape o treime din persoanele la care mielomul multiplu se agravează în cazul aplicări celorlalte tratamente. La indivizii care răspund bine la chimioterapie, interferonul poate prelungi uneori durata răspunsului, însă acest medica¬ment influenţează nesemnificativ supravieţuirea.

In prezent se utilizează numeroase combinaţii terapeutice noi. Una implică administrarea timp de câteva luni a chimioterapicelor convenţionale, după care se administrează chimioterapice în doze mari. Deoarece tratamentul cu doze mari este toxic şi pentru celulele sanguine normale produse de măduva osoasă, înainte de aplicare se recoltează de la pacient celule stem (celule nespecializate, care se transformă în celule sanguine imature, care în final se maturizează şi dau naştere globulelor roşii, globulelor albe şi plachetelor). Aceste celule stem sunt ulterior reintroduse (transplantate) în organismul pacientului , după finalizarea tratamentului cu doze mari ■. în general, această procedură este rezervată pentru persoanele cu vârsta mai mică de 70 de ani.

Afectarea osoasă se tratează prin radioterapie şi analgezice puternice, care ajută la ameliorarea durerii (care poate fi severă). Administrarea intravenoasă lunară de pamidronat (un bisfosfonat) şi de acid zoledronic, un medicament mai potent, poate reduce rata de apariţie a complicaţiilor osoase, iar majoritatea persoanelor cu mielom multiplu primesc aceste medicamente pentru tot restul vieţii ca parte a tratamentului. Menţinerea stării de activitate este de asemenea importantă; repausul prelungit la pat accelerează pierderile osoase şi face oasele mai vulnerabile la fracturi. Majoritatea persoanelor se pot bucura de un stil de viaţă normal, deoarece pot desfăşura majoritatea tipurilor de activităţi. Consumul unor cantităţi mari de lichide ajută la diluarea urinei şi contribuie la prevenirea deshidratării (care creşte riscul de insuficienţ ă renală).

Persoanele care prezintă semne de infecţie - febră, frisoane, tuse cu expectoraţie de spută, sau apariţia unor arii roşiatice pe piele - trebuie să apeleze prompt la medic deoarece necesită tratament antibiotic. Cele care au anemie severă necesită transfuzii de globule roşii. Eritropoietină sau darbepoietina, medicamente care stimulează formarea de globule roşii, pot fi utilizate pentru tratamentul eficace al anemiei la unele persoane. Creşterea calcemiei poate fi corectată prin administrarea intravenoasă de fluide şi necesită adeseori tratament cu bisfosfonaţi intravenos. Indivizii la care concentraţia sanguină a acidului uric este crescută beneficiază de administrarea de alopurinol, un medicament care blochează producţia de acid uric în organism.

In prezent nu există nici un tratament curativ pentru mielomul multiplu. Tratamentul însă reduce progresia bolii la peste 60% din pacienţi. Supravieţuirea medie este de peste 3 ani de la stabilirea diagnosticului, însă durata supravieţuirii variază foarte mult în funcţie de caracteristicile bolii în momentul diagnosticului şi de răspunsul la tratament. Un element important este faptul că bisfosfonaţii (care reduc complicaţiile osoase), substanţele care stimulează producţia de celule san¬guine (factorii de creştere), determinând creşterea numărului de globule roşii şi globule albe, precum şi antalgicele mai puternice, au ameliorat semnificativ calitatea vieţii acestor pacienţi. Ocazional, persoanele care supravieţuiesc timp de mulţi ani după tratarea cu succes a mielomului multiplu dezvoltă leucemie sau pierderea ireversibilă a capacităţi funcţionale a măduvei osoase. Aceste complicaţii tardive pot fi cauzate de chimioterapie şi adeseori conduc la anemie severă şi la creşterea susceptibilităţii la infecţii şi sângerare.

Deoarece mielomul multiplu este în final o boală fatală, persoanele afectate beneficiază dacă discută despre problemele legate de sfârşitul vieţii cu medicii, cu membrii familiei şi cu prietenii apropiaţi. Aceste discuţii pot include directive în avans A, utilizarea metodelor speciale de alimentaţie, sau ameliorarea durerii H.