Boala Hodgkin

Stadializare

Inainte de începerea tratamentului, medicii trebuie să determine cât de mult s-a răspândit limfomul, adică să efectueze stadializarea bolii. Stadializarea influenţează alegerea tratamentului şi prognosticul. Examenul clinic iniţial poate detecta un singur ganglion limfatic mărit, însă prin diferite investigaţii pot fi descoperiţi şi alţi ganglioni afectaţi, astfel încât se constată că boala este mult mai extinsă decât se considera iniţial. t

Există patru stadii ale bolii, determinate în funcţie de răspândire (I, II, III, II; cu cât stadiul este mai avansat, cu atât limfomul s-a răspândit mai mult). Cele patru stadii sunt subîmpărţite pe baza absenţei (A) sau prezenţei (B) unuia sau mai multor simptome: febră de cauză neexplicată (peste 38° timp de 3 zile consecutive), transpiraţii nocturne şi scădere ponderală neexplicată cu peste 10% din greutatea corporală în ultimele 6 luni. De exemplu, se consideră că o persoană cu limfom în stadiul II care prezintă transpiraţii nocturne are boală Hodgkin în stadiul IIB.
Pentru stadializarea sau evaluarea bolii Hodgkin există câteva proceduri utilizate. Sunt considerate standard analizele sanguine, care includ evaluarea funcţiei hepatice şi renale, asociate cu tomografie computerizată (TC) a toracelui, abdomenului şi pelvisului. Tomografiile detectează foarte bine ganglionii limfatici hipertrofiaţi şi răspândirea limfomului la ficat şi la alte organe.

Cea mai sensibilă tehnică pentru stadializarea bolii Hodgkin şi pentru evaluarea răspunsului la tratament este tomografia cu emisie de pozitroni (PET). Deoarece în timpul PET se identifică ţesuturile active metabolic (vii), această tehnică imagistică se utilizează pentru a diferenţia ţesutul fibros de boala Hodgkin activă la persoanele care au efectuat tratament specific. O altă procedură folosită pentru stadializare şi pentru monito¬rizarea eficacităţii tratamentului este scintigrafia cu galiu. Se injectează în torentul circulator o doză mică de galiu radioactiv, iar după 3-4 zile pacientul este scanat cu un dispozitiv special care detectează radioactivitatea şi pro¬duce o imagine a organelor interne.

Rareori, pentru a stabili dacă boala s-a răspândit în cavitatea abdominală este necesară intervenţia chirur¬gicală. în timpul operaţiei, splina este adeseori extirpată şi se efectuează o biopsie hepatică pentru a vedea dacă boala a afectat acest organ. Operaţia abdominală se practică numai când se consideră că rezultatele acesteia vor influenţa alegerea tratamentului - de exemplu, când medicul trebuie să ştie dacă poate aplica numai radioterapie.