Advertisement
lemon2xx

Untitled

Dec 20th, 2013
99
0
Never
Not a member of Pastebin yet? Sign Up, it unlocks many cool features!
text 1.08 KB | None | 0 0
  1. Diverticuloză
  2.  
  3. Tratament
  4.  
  5. Scopul tratamentului este de obicei ameliorarea spas¬melor intestinale, care se realizează cel mai bine prinţr-o dietă bogată în fibre (care conţine legume, fructe şi cereale integrale) şi ingestia unor cantităţi suficiente de lichide. Creşterea volumului materiilor fecale din intes¬tinul gros reduce spasmele, ceea ce diminuă presiunea de la nivelul pereţilor intestinului gros. Dacă numai dieta bogată în fibre nu este suficientă, se poate încerca supli¬mentarea zilnică cu tărâţe sau alte elemente de volum, cum ar fi celuloza sau psyllium.
  6.  
  7. Diverticuloză necomplicată, în care nu există semne de inflamaţie, infecţie sau complicaţii, nu necesită inter¬venţie chirurgicală. Dacă hemoragiile reapar frecvent sau dacă sursa acestora nu poate fi identificată, atunci poate fi necesară operaţia prin care se extirpă cea mai mare parte a intestinului gros, însă aceasta nu se realizează decât rareori.
  8. Prezenţa unui diverticul gigant impune intervenţia chirurgicală, deoarece acesta se poate infecta şi se poate rupe.
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment
Advertisement