AGORAFOBIA

Agorafobia se caracterizează prin anxietate sau comportament de evitare în legătură cu locurile în care este posibil ca persoana afectata să rămână închisă fără a avea posibilitatea de apleca rapid de acolo în cazul dezvoltării unui atac de panică.
Agorafobia este diagnosticată la 4% dintre femei şi la 2% dintre bărbaţi în decursul unei perioade de un an. La majoritatea indivizilor această boală apare pentru prima dată între 20 şi 30 de ani; agorafobia apare rareori după vârsta de 40 de ani.

Deşi agorafobia înseamnă literal „teama de aglomeraţie", semnificaţia mai specifică este teama de a fi prins, blocat, frecvent într-un loc cu mulţi oameni, fară a avea la dispoziţie o modalitate firească şi uşoară de a pleca în cazul în care anxietatea devine severă. Situaţiile tipice care sunt dificile pentru persoanele cu agorafobie includ statul la rând la bancă sau la magazin, statul la teatru sau în clasă pe un loc aflat la mijlocul rândului, mersul cu autobuzul sau cu avionul. Unele persoane dezvoltă agorafobie după ce au un atac de panică 111 una din aceste situaţii. Altele pur şi simplu se simt inconfortabil în aceste împrejurări şi este posibil ca niciodată (sau mult mai târziu) să nu prezinte un atac de panică. Agorafobia interferă frecvent cu viaţa de zi cu zi, uneori atât de mult încât indivizii afectaţi rămân închişi în casă.

Tratament

Dacă agorafobia nu este tratată, severitatea acesteia creşte şi se reduce în timp şi poate chiar să dispară fară un tratament specific, posibil deoarece persoanele efectuează o formă personală de terapie comporta¬mentală.
Terapia de expunere, un timp de terapie comporta¬mentală în care persoana este expusă în mod repetat la situaţia care produce anxietate, reprezintă cel mai bun tratament al agorafobiei, fiind eficace la peste 90% dintre persoanele care aplică această metodă cu consecvenţă.
Persoanele cu agorafobie care prezintă depresie profundă pot necesita administrarea unui antidepresiv. Substanţele care inhibă sistemul nervos central, cum ar fi alcoolul sau dozele mari de medicamente anxiolitice, pot interfera cu terapia comportamentală, motiv pentru care administrarea acestora este redusă treptat înainte de începerea terapiei.