Anemia hemolitică autoimună

Anemia hemolitică autoimună reprezintă un grup de boli caracterizat prin disfuncţia sistemului imunitar, care produce autoanticorpi ce atacă globulele roşii ca şi cum acestea ar fi elemente străine organismului.
Anemia hemolitică autoimună poate apărea la orice vârstă. Afectează predominant femeile. în aproximativ jumătate din cazuri, cauza bolii nu poate fi determinată (fiind denumită anemie hemolitică autoimună idiopatică). Anemia hemolitică autoimună poate fi cauzată de o altă boală sau poate apărea în asociere cu aceasta, cum ar fi lupusul eritematos sistemic, iar rareori apare după folosirea unor medicamente, cum ar fi penicilina.

Simptome şi semne

Unele persoane cu anemie hemolitică autoimună sunt asimptomatice, în special când distracţia globulelor roşii este ,uşoară şi se instalează progresiv. Altele au simptome similare cu cele întâlnite în alte tipuri de anemie, în special când globulele roşii sunt distruse masiv şi rapid, în ultimul caz, poate apărea şi icter moderat. Dacă dis¬tracţia persistă timp de câteva luni sau mai mult, splina se poate mări, ceea ce conduce la senzaţia de plenitudine abdominală şi uneori la disconfort abdominal.
Când cauza anemiei hemoliîice autoimune este o altă boală, pot fi dominante simptomele bolii de bază, cum ar fi prezenţa unor ganglioni măriţi de volum şi sensibili la palpare şi a febrei.

Diagnostic

După stabilirea diagnosticului de anemie, medicul suspectează distracţia crescută a globulelor roşii atunci când în urma analizelor sanguine observă că numărul eritrocitelor imature (reticulocite) este crescut. Ca alternativă, există analize care arată creşterea nivelului unei substanţe denumite bilirubină şi scăderea nivelului unei proteine denumite haptoglobină.
Stabilirea diagnosticului de anemie hemolitică autoimună se confirmă Când prin analize sanguine se detectează creşterea concentraţiei anumitor anticorpi, fie ataşaţi de globulele roşii (testul antiglobulinelor directe, sau testul Coombs direct), fie liberi în componenta lichidiană a sângelui (testul antiglobulinelor indirecte, sau testul Coombs indirect). Alte teste contribuie uneori la determinarea cauzei reacţiei autoimune care distrage, globulele roşii.