PREAIUBITULE OSHO,

UN LUPTĂTOR S-A DUS LA MAEZTRUL ZEN HAKUIN ȘI L-A ÎNTREBAT "EXISTĂ ASEMENEA LUCRURI PRECUM RAIUL ȘI IADUL?"
HAKUIM A SPUS, "CINE EȘTI?"
LUPTĂTORUL A RĂSPUNS "SUNT ȘEFUL SAMURAILOR ÎMPĂRATULUI."
HAKUIN A SPUS "TU, UN SAMURAI? LA CE MOACĂ AI, PARI MAI DEGRABĂ CĂ EȘTI UN CERȘETOR."
ACESTEA FIIND SPUSE LUPTĂTORUL A DEVENIT ATÂT DE FURIOS ÎNCÂT ȘI-A SCOS SABIA.
STÂND CALM ÎN FAȚA LUI, HAKUIN A SPUS "AICI SE DESCHID PORȚILE IADULUI."
PERCEPÂND CALMUL MAESTRULUI, SOLDATUL ȘI-A PUS SABIA ÎN TEACĂ ȘI A FĂCUT O PLECĂCIUNE.
HAKUIN APOI A SPUS "ȘI AICI SE DESCHID PORȚILE RAIULUI."

Raiul și iadul nu sunt locații geografice. Dacă pleci în căutarea lor nu le vei găsi nicăieri. Ele sunt în tine, ele sunt psihologice. Mintea este Rai, mintea este Iad, și mintea are capacitatea de a deveni oricare. Dar oamenii continuă să creadă că totul e undeva în exterior. Întotdeauna continuăm să căutăm totul în afară deoarece să fii spre interior este foarte dificil. Suntem orientați spre înafară. Dacă cineva spune că este un dumnezeu, ne uităm la cer. Undeva, stând acolo, va fi persoana divină.

Un psiholog într-o școală americană i-a întrebat pe copiii mici ce cred ei despre Dumnezeu. Copiii au o percepție mai clară: sunt mai puțin vicleni, mai sinceri. Ei sunt mai buni reprezentanți ai minții umane, ei sunt nepervertiți. Așadar i-a întrebat pe copii și răspunsurile lor au fost colectate. Concluziile au fost foarte ridicole. Aproape toți copiii l-au înfățișat pe Dumnezeu ceva de genul ăsta -- un om foarte bătrân, foarte înalt, bărbos și foarte periculos. El a creat teamă. Dacă nu îl urmezi o să te arunce în iad; dacă te rogi și dacă îl urmezi o să îți dea paradisul și toate plăcerile. Stă pe tron în cer și se uită la toată lumea. Nu poți să scapi de el; chiar și când ești în baie se uită la tine.

Mintea orientată spre înafară proiectează totul înafară. Acela este dumnezeul TĂU. Nu râde, să nu crezi că aceea este concepția unui copil -- nu, a ta este.

Acesta este felul în care te gândești la dumnezeu -- ca fiind un spion cosmic, mereu căutând să condamne, să pedepseasă, să te arunce în iad... ca fiind foarte feroce, răzbunător. De aceea toate religiile sunt bazate pe frică. Religiile spun că dacă faci asta vei fi apreciat, răsplătit; dacă nu faci asta, vei fi pedepsit. Baza pare să fie frica. Dumnezeu pare să fie doar un împărat foarte puternic care stă pe un tron în Rai. Întregul concept este prostesc dar omul.. mintea umană este prostească. Întregul concept este antropocentric.

În biblie se zice că dumnezeu l-a creat pe om în propria lui imagine. În realitate, pare să fie exact invers: omul l-a creat pe dumnezeu după propria lui imagine. L-am proiectat pe dumnezeu în propria noastră imagine; el este doar o insuflare a minții umane. El este o minte umană mai mare, asta e tot. Ține mine, dacă crezi că dumnezeu e undeva în afara ta, nu ai făcut nici măcar primul pas spre a fi religios.

Același lucru se întâmplă cu toate aceste concepte. Spunem că raiul este înafară, iadul este înafară; e ca și cum înăuntru nu există nimic. Ce este înăuntrul tău? În momentul în care te gândești la "înăuntr" pare că se golește tot. Ce e înăuntru? Lumea e în afară, sexul e în afară, păcatul e în afară, virtutea e în afară. Dumnezeu, raiu, iadul -- toate sunt în afară. Ce este înăuntrul tău? Cine ești tu? În momentul în care te gândești la interior mintea ta se golește, nu e nimic. În realitate, totul este în interior; exteriorul este doar o proiecție. Teama este în interiorul tău; este proiectată ca iad. Iadul este o imagine proiectată pe ecran -- a fricii care este în interiorul tău, a furiei, a geloziei, a tot ceea ce este otrăvitor în tine, a tot ceea ce este malefic în tine. Raiul este, de asemenea, o imagine proiectată pe ecran -- a tot ceea ce este bun și frumos, a tot ceea ce este beatific în interiorul tău. Diavolul este ființa umană decăzută, dumnezeu este ființa umană înălțată. Dumnezeu este posibilitatea ultimă a beaitutidinii tale; Diavolul este decăderea ultimă. Nu există nimeni ca diavolul, nicăieri. Nu îl vei întâlni niciodată decât dacă vei deveni el. Și nu îl vei întâlni niciodată pe dumnezeu decât dacă devii dumnezeu.

În Est religiile au transcens de mult această atitudine antropocentrică, în trecut. Religiile Estice sunt non-antropocentrice. Ei spun "nu îl poți întâlni pe Dumnezeu, poți deveni Dumnezeu.." Ei spun "Când vei ajunge la punctul ultimatum al existenței, nu va fi nici un Dumnezeu care să te primească și să îți ureze bun venit. Doar tu vei fi acolo în dumnezeirea ta. Deci asta se poate spune, și eu insist continuu: Nu există nici un Dumnezeu -- existența este divină. Nu există nimeni ca o persoană, super-persoană, nimeni. Dumnezeu este nonexistențial, dumnezeirea este existențială. În momentul când spun dumnezeire... devine ceva interior; în momentul când spui Dumnezeu, l-ai proiectat.

Această poveste este frumoasă. Maestrul Zen Hakuin este una din rarele înfloriri. Un luptător s-a dus la el, un samurat, un soldat măreț, și l-a întrebat "Există vreun iad, există vreun rai? Dacă există iad și rai, unde sunt porțile? Pe unde să intru? Cum pot evita iadul și să aleg raiul?" El era un luptător simplu. Luptătorii întotdeauna sunt simpli.

Este dificil să găsești un om de afaceri care să fie simplu. Un om de afaceri este întotdeauna viclean, șiret; altfel nu poate fi om de afaceri. Un luptător este întotdeauna simplu; altfel nu ar putea fi luptător. Un luptător știe doar două lucruri, viața și moartea -- atâta. Viața lui e întotdeauna pusă în joc, el e întotdeauna gata să pună miza și să facă pariul; el e un om simplu. Acesta este motivul pentru care oamenii de afaceri nu au reușit să creeze nici măcar un singur Mahavir, un singur Buddha. Nici măcar brahminii nu au putut crea un Ram, un Buddha, un Mahavir. Brahminii sunt de asemenea vicleni, vicleni într-un alt mod. Ei sunt de asemenea oameni de afaceri -- ai unei alte lumi, ai celeilalte. Ei umblă cu afaceri nu ale lumii acesteia, ci ale celeilalte lumi. Preoțimea lor este o afacere; religia lor este matematică, aritmetică. Și ei sunt de asemenea șireți, mai șireți decât oamenii de afaceri. Omul de afaceri e limitat la lumea aceasta, dar viclenia lor ajunge până dincolo de această lume. Ei întotdeauna se gândesc la lumea cealaltă, la răsplata pe care o vor primi acolo. Ritualurile lor, întreaga lor minte e preocupată cum să obțină mai multe plăceri în cealaltă lume. Sunt preocupați de plăcere: sunt oameni de afaceri. Nici chiar brahminii nu au putut să creeze un Buddha. Asta e ciudat. Toți cei 24 de tirthankarași Jainiști au fost kshatriyas, luptători. Buddha a fost un luptător; Rama și Krishna au fost luptători. Au fost oamnei simpli, fără nici o viclenie în mintea lor, fără nici o aritmetică. Ei știau doar două lucruri -- viața și moartea.


Acest luptător simplu a venit la Hakuin să întrebe unde este raiul și unde este iadul. Nu venise să învețe nici o doctrină. Vroia să știe unde sunt porțile ca să evite iadul și să intre în rai. Și Hakuin a răspuns într-un mod pe care doar un luptător l-ar fi putut înțelege. Dacă ar fi fost brahmin, ar fi fost nevoie de scripturi; i-ar fi dat citate din Vede, din Upanishade, din Biblie, Coran, abia apoi ar fi înțeles brahminul. Tot ce există pentru un brahmin e în scripturi; scripturile sunt lumea. Un brahmin trăiește în cuvânt, în verbal. Dacă ar fi fost un om de afaceri, nu ar fi înțeles răspunsul, răspunsul pe care l-a dat Hakuin, în acest mod în care a acționat cu acest luptător. Un om de afaceri întotdeauna întreabă "Care-i prețul pentru Raiul tău? Care-i costul? Cum îl pot obține? Ce ar trebui să fac? Cât de virtuos ar trebui să fiu? Care-s monedele? Ce ar trebui să fac ca să obțin Raiul?" El întotdeauna întreabă de preț.

Am auzit o poveste frumoasă -- s-a petrecut la început când Dumnezeu a creat lumea. Dumnezeu a venit pe pământ să întrebe diferitele rase despre cele zece porunci, cele zece reguli ale vieții. Evreii le-au dat atâta importanță acestor 10 reguli -- creștinii de asemenea, musulmanii de asemenea. Toate aceste religii sunt evreiești, sursa e evreiască, iar evreul este omul de afaceri perfect.

Așadar Dumnezeu s-a dus să întrebe, s-a la hinduși și a întrebat, "Ați dori să aveți 10 porunci?" Hindușii au spus, "Care e prima? Trebuie să ne dai o mostră. Nu știm ce sunt poruncile astea 10." Dumnezeu a zis, "Să nu ucizi."

Hindușii au spus, "Va fi dificil. Viața e complexă, ucisul e și el parte din viață. Este o imensă joacă cosmică: e naștere, moarte, luptă, competiție. Dacă toată competiția dispare atunci totul va deveni fără farmec, plicticos. Nu ne plac aceste porunci -- ele vor distruge întreg jocul."

Apoi s-a dus la musulmani și a spus, "Să nu comiți adulter." Le-a dat și lor un exemplu -- că și ei ceruseră o mostră. Musulmanii au zis, "Asta va fi diificil... viața își va pierde toată frumusețea. E nevoie de cel puțin 4 neveste. Poți să o numești adulter, dar asta e tot ce ne poate da viața, tot ceea ce un om virtuos ar trebui să aibe. Cine știe de lumea cealaltă? Asta e lumea; ne-ai dat-o să ne bucurăm de ea și acum vii cu aceste porunci. Asta e contradictoriu."

S-a dus dumnezeu de colo colo. Pe urmă a ajuns la Moise, liderul evreilor. Moise nu ceruse niciodată o mostră, și Dumnezeu își făcea griji: dacă Moise o să zică nu, n-a mai rămas nimeni; Moise era ultima speranță. Când dumnezeu l-a întrebat pe Moise -- în momentul în care Dumnezeu a zis, "Am 10 porunci" -- ce a răspuns Moise? A zis, "Cât costă?" Acesta e modul în care gândește un om de afaceri: primul lucru pe care vrea să îl știe este costul.

Dumnezeu a zis, "Nu costă nimic." Și Moise a zis, "Atunci dă-mi 10. Dacă nu costă nimic, nu e nici o problemă." Așa au luat naștere cele 10 porunci.

Dar acest samurai nu era un evreu; nu era un om de afaceri, era un luptător. Venise cu o întrebare simplă. Nu era interesat de scripturi, nu era interesat de preț, nu era interesat de nici un răspuns verbal. Era interesat în realitate. Și ce a făcut Hakuin? A spus, "Cine ești tu?" Și luptătorul a răspuns, "Sunt un samurai." A fi samurai e un lucru de mare mândrie în Japonia. Înseamnă că ești un luptător perfect, un om care nu va ezita nici măcar un moment să își dea viața. Pentru el, viața și moartea sunt doar un joc.

El a spus, "Sunt un samurai, sunt liderul samurailor. Chiar și împăratul mă respectă."

Hakuin a râs și a spus, "Tu, un samurai? Arăți mai degrabă ca un cerșetor."

Mândria samuraiului a fost rănită, ego-ul lui a fost lovit. A uitat de ce venise. Și-a scos sabia și era gata să-l omoare pe Hakuin. A uitat că venise la acest maestru pentru a întreba unde este poarta raiului, pentru a întreba unde este poarta iadului. Apoi Hakuin a râs și a spus, "Aceasta este poarta iadului. Cu această sabie, această furie, acest ego, aici se deschide poarta." Asta e ceea ce un luptător poate înțelege. Imediat a înțeles: aceasta este poarta. Și-a pus sabia la loc în teacă. Și Hakuin a spus, "Aici se deschid porțile raiului."

Iadul și raiul sunt în tine, ambele porți sunt în tine. Când acționezi inconștient acolo este poarta iadului; când devii alert și conștient, acolo este poarta raiului.

Ce i s-a întâmplat acestui samurai? Când era gata gata să-l omoare pe Hakuin, era el conștient? Era conștient de ce era să facă? Era el conștient de motivul pentru care venise? Toată conștiința dispăruse. Când ego-ul preia controlul, nu poți fi alert. Ego-ul este drogul, intoxicantul care te face complet inconștient. Acționezi dar acțiunea vine din inconștient, nu din conștiința ta. Și de fiecare dată când o acțiune vine din inconștient, ușa iadului este deschisă. Orice faci, dacă nu ești conștient de ceea ce faci, ușa iadului se deschide. Imediat samuraiul a devenit alert. Brusc, când Hakuin a spus, "Aceasta este poarta, deja ai deschis-o --" însăși situația trebuie că a creat luciditate.

Doar imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă tu ai fi fost luptătorul, dacă tu ai fi fost samuraiul, cu sabia în mână, gata gata să omori. Un singur moment în plus și capul lui Hakuin ar fi fost retezat; încă un moment și ar fi fost separat de corp. Și Hakuin a spus, "Aceasta este poarta iadului." Acesta nu este un răspuns filozofic; nici un maestru nu răspunde într-un mod filozofic. Filozofia există doar pentru mințile mediocre, neiluminate. Maestrul răspunde dar răspunsul nu este verbal, este total. Că acest om ar fi putut fi omorât nu e important. "Dacă mă omori și asta te face să devii alert, se merită" -- Hakuin a jucat jocul. Dacă un singur moment ar fi fost pierdut acest om l-ar fi omorât. Dar la momentul potrivit Hakuin a spus, "Aceasta este poarta."

Poate nu ați auzit de samurai. Să zicem că ești pregătit să îl omori pe un samurai: sabia e în mâna ta, pregătită să-i atingă gâtul. El stă în fața ta, neprotejat, fără nici o armă. Samuraii au un anumit sunet, o mantră. El doar va spune un singur cuvânt atât de puternic încât toată energia ta se va duce. Vei deveni ca mort, o statuie. El poate va spune simplu, "Hey!" Vei deveni static, mâna ta nu se va mai putea mișca. Acel sunet va ciocni inima, care controlează tot. Mâna ta va deveni statică, mintea ta va fi șocată; toată activitatea va dispărea. Nu vei putea omorî un samurai, chiar dacă el este fără arme. Un sunet devine o protecție. Dacă ai un pistol, mâinile tale nu se pot muta sau vei rata ținta. Este doar un sunet, un sunet care trebuie făcut într-un anumit mod, astfel că îți intră adânc în inimă și îți schimbă complet activitatea, schimbă șablonul activității tale.

Când Hakuin a spus, "Aceasta este poarta," samuraiul trebuie să fi rămas static. În acea stare statică, când toată activitatea se oprește, devii alert. O activitate este necesară... altfel inconștientul tău s-ar sparge și vei deveni conștient. Zen spune că dacă o persoană poate sta 6 ore fără să facă nimic va deveni iluminată. Doar 6 ore... dar 6 ore e cu chiar prea mult; eu spun că 6 minute sunt îndeajuns. Chiar și 6 secunde sunt destule dacă poți fi absolut fără activitate. Când nu ești ocupat, nu poți fi inconștient; când ești neocupat întreaga ta energie devine conștientă. Se petrece o descărcare extraordinară.

Energa ta este captivă în ocupație. Mintea ta se gândește, corpul tău lucrează, tu ești ocupat. Întreaga ta energie se mută în activitate, este disipată în lume. Când gândești, disipi energie; fiecare gând ia energie, are nevoie de energie. Tu te gândești continuu și risipești energie pentru nimic -- doar risipești energie. Activitatea are nevoie de energie, și sursa ta infinită de energie este continuu disipată. Te scurgi prin toate direcțiile. De aceea te simți atât de slab, de frustrat, de impotent. Această impotență se simte ca neajutorare; ești omnipotent și te simți impotent. Ai toate sursele de energie infinită în tine, ești legat de sursa cosmică, dar te simți impotent pentru că disipi energie continuu. Dacă gândul se oprește chiar pentru un singur moment și nu mai e nici o activitate, dacă ai devenit ca o statuie, nemișcat în interior și in exterior, dacă nu este nici o mișcare, nici a corpului nici a minții, atunci extraordinar de multă energie se eliberează. Unde se va duce acum fără nici o activitate? Nu se poate duce în afară. Vei deveni un pilon de energie, o flamă de energie. Totul devine conștient în interior, totul se luminează; întreaga ta ființă este plină de lumină.

Asta trebuie să i se fi întâmplat luptătorului -- oprit, sabia în mâna cu Hakuin în fața lui, cu un maestru, un maestru iluminat, în fața lui. Ochii lui Hakuin râdeau, fața lui zâmbea, și porțile raiului s-au deschis. El a înțeles: sabia s-a întors înapoi în teacă. Punând sabia înapoi în teacă, trebuie să fi fost total tăcut, plin de pace. Furia dispăruse, energia mișcată în furie devenise tăcere. Dacă te trezești brusc în mijlocul furiei, vei simți o pace pe care nu ai mai simțit-o niciodată înainte. Energia se mișca și brusc se oprește. Vei avea tăcere, tăcere imediată. Vei cădea asupra ființei tale interioare și căderea va fi atât de bruscă, vei deveni conștient. Nu este o cădere lentă, este atât de bruscă încât nu poți rămâne inconștient. Poți rămâne inconștient doar cu lucrurile de rutină, cu lucrurile graduale; te miști atât de lent că nu poți să simți mișcarea. Aceea a fost o mișcare bruscă -- de la activitate la non-activitate, de la gând la non-gând, de la minte la non-minte. Sabia se întorcea în teacă, luptătorul a realizat. Și Hakuin a spus, "Aici se deschid ușile raiului."

Tăcerea este ușa.

Pacea interioară este ușa.

Non-violența este ușa.

Iubirea și compasiunea sunt ușile.

Raiul și iadul nu sunt geografice, sunt psihologice, sunt psihologia ta. Și aceasta nu este o întrebare care să fie decisă la "ziua judecății". Mintea umană este atât de șireată: pentru a evita, pentru a scăpa, creștinii, musulmanii și evreii au creat conceptul de ultima zi când toată lumea va fi judecată -- vei fi scos din mormânt și judecat. Cei care l-au urmat pe Isus, care au fost buni, care au crezut, se vor duce în iad; cei care nu s-au purtat cum trebuie, care nu l-au urmat pe isus, care nu s-au dus la biserică, vor fi aruncați în iad. Iadul creștin este unul din cele mai ridicole lucruri. Este etern, nu are nici un sfârșit. Asta pare a fi insustiție, injustiție pură; orice păcat ai comis nu există pedeapsă care să fie eternă și justă. Betrand Russel a glumit undeva, "Dacă îmi calculez toate păcatele, păcatele pe care le-am comis și păcatele pe care nu le-am comis, doar m-am gândit la ele -- chiar dacă le includ și pe ele -- cel mai aspru judecător nu mă poate trimite la pușcărie pentru mai mult de 4 ani. Și creștinismul te trimite în iad pentru eternitate." Bertrand Russel a scris o carte, De Ce Nu Sunt Creștin; acesta este unul din argumentele lui. Este un argument frumos pentru că întreaga chestie pare să fie ridicolă.

Dacă, așa cum spun hindușii, ai comis milioane de păcate în milioane de vieți, ar părea logic să trimiți o persoană în iad pentru eternitate. Dar creștinii cred într-o singură viață, o viață de 70 de ani. Cum poți să comiți atâta păcat ca să meriți iadul etern? Dacă timp de 70 de ani comiți continuu păcate, nici așa iadul etern nu pare just. Întreaga chestie pare să fie răzbunătoare: deci dumnezeu te trimite în iad din cauza păcatelor tale, din cauză că ai fost neascultător, pentru că ai fost rebel, pentru că nu ai ascultat de el. Pare să fie răzbunare, dar răzbunarea poate fi injustă. Este pedeapsă? Pare ridicolă.

Mintea umană a creat o zi a judecății. De ce? - de ce să aștepți ziua judecății? Mintea întotdeauna amână, împinge lucrurile în viitor: problema nu este chiar aici și acum, e o problemă de viitor, în ziua judecății, deci vom vedea. Problema nu este urgentă, vom vedea ce se întâmplă. Sunt căi și moduri... În ultimul moment îl poți urma pe Isus, în ultimul moment te poți preda și îi poți spune lui dumnezeu, "Am fost un păcătos." Te poți spovedi și ești iertat. Dumnezeu este compasiune infinită. Dumnezeu este iubire; el te va ierta.

Creștinii au dezvoltat tehnica spovedaniei. Comiți un păcat, și apoi te duci la preot și te confesezi; spovedit, ești despovărat. Dacă te confesezi la modul onest, ești gata să faci din nou păcate; păcatul din trecut este iertat. Odată ce știi trucul, cheia -- că poți comite un păcat și poți fi iertat -- cine te va opri din a comite mai multe? Deci aceiași oameni continuă să se ducă la preot în fiecare Duminică și continuă să se spovedească. Câteodată ego-ul e de așa fel că oamenii confesează păcate pe care nu le-au comis niciodată. Ego-ul e de șa fel că dacă începi să te confesezi, poți să devii atât de implicat că vei începe să confesezi păcate pe care nu le-ai comis niciodată. A fi un păcătos mare îți împlinește mult ego-ul -- cu cât ești mai păcătos, cu atât va fi mai mare iertarea divină.

S-a spus de către cei care au studiat adânc notele autobiografice ale lui Leo Tolstoy, că mult epăcate pe care el spune că le-a comis, nu le-a comis niciodată. Îi face plăcere. Jean-Jacques Rousseau a scris Confesiuni, autobiografia sa; păcatele pe care le confesează, nu le-a comis niciodată. La fel este posibil cu Mahatma Gandhi; în autobiografia lui lucrurile pe care le depictează ca fiind comise de el, ar putea fi exagerări. Acesta este modul în care funcționează ego-ul: orice spui o duci la extrem, și apoi ai frumosul sentiment că te-ai confesat. Ultima judecată, spovedania, astea sunt jocuri ale minții. Raiul și iadul nu sunt la sfârșit, sunt aici și acum. Fiecare moment are porțile deschise; fiecare moment continui să oscilezi între rai și iad. Este o treaba moment-de-moment, este urgentă; într-un singur moment te poți muta din iad în rai, din rai în iad.

Acesta este înțelesul poveștii. Nici măcar un singur moment nu a trecut și Hakuin a spus, "Aceasta este poarta iadului. Acum poarta iadului se deschide." Nici măcar un singur moment nu a trecut și a spus, "Uite, aceasta este poarta raiului." Raiul și iadul nu sunt foarte distanțate, sunt vecini; le desparte doar un gărduleț. Poți să sari acel gard, chiar și fără o poartă. Continui să sari de la una la alta. Dimineața poate ești în rai; până seara ești în iad. Acest moment rai, acel moment iad. Este doar o atitudine, o stare a minții tale, e doarcum te simți. De multe ori, într-o singură viața, poți să vizitezi iadul, și de multe ori poți să vizitezi raiul. Într-o singură zi de asemenea...

Este o poveste frumoasă a discipolului lui Mahavira. Fusese un mare rege, a renunțat și a devenit discipol al lui Mahavira. Era foarte ascetic, auster, și făcea orice îi spunea Mahavira, dar la extrem. Numele lui s-a împrăștiat în toată țara -- era Prasannachandra. Chiar și regii au început să vină să îi ofere respect. Un rege, Bimbasar, care îi fusese prieten lui Prasannchandra pe vremea când era și el rege, a venit la peștera unde stătea el dezbrăcat sun soare, cu ochii închiși. Bimbasar s-a aplecat în fața lui Prasannachandra și s-a gândit, "Când va veni timpul când voi fi și eu atât de plin de pace, atât de tăcut, atât de beatific? Acest om a realizat!" Apoi a fost la Mahavira, maestrul lui Prasannachandra -- era aproape, pe undeva în aceeași pădure. I-a spus lui Mahavira, "Bhagwan, chiar înainte să vin la tine am fost la Prasannachandra. Stătea cu ochii închiși, atât de fericit, atât de beatific. A realizat. Cânv va veni momentul pentru mine? Eu nu sunt atât de norocos -- mă simt invidios. Am încă o întrebare: dacă Prasannachandra murea chiar în mometul acela când eram acolo, oferindu-i respectele mele, unde ar fi ajuns? În care rai ar fi ajuns?" Jainiștii spun că sunt 7 raiuri și 7 iaduri.

Mahavira a spus, "Va cădea în al 7-lea iad." Bimbasar nu putea înțelege, era uimit și confuz. A spus, "Ce vorbești, al șaptelea iad? Prasannachandra stătea atât de tăcut, atât de liniștit, atât de meditativ; era într-un asemenea extaz. Dacă el cade în al 7-lea iad ce se va întâmpla cu mine? Sunt mai multe iaduri, dincolo de al 7-lea? Nu, cred că glumești, spune-mi adevărul."

Mahavira a spus, "Acesta este adevărul. Chiar înaintea ta au trecut câțiva oameni; și ei s-au dus să-i ofere omagiu lui Prasannachandra. Au început să bârfească în jurul lui; el a auzit, și ușile iadului s-au deschis. Acei oameni venisera din capitala lui unde a fost rege. Ei au spus, "Prostul ăsta a renunțat la tot! Primul ministru, căruia i s-a dat întreaga responsabilitate de a conduce regatul, este un hoț. Jefuiește, distruge. Până când fiul lui Prasannachandra va împlini vârsta, când va putea să ocupe scaunul regal, nu va mai rămâne nimic. Și prostul ăsta stă aici cu ochii închiși."

Prasannachandra a auzit asta. Brusc ușile iadului s-au deschis. A uitat. Și el era un samurai, un luptător, un kshatriya. A uitat complet că a renunța, a uitat că nu este nici o sabie; a uitat că acum e călugăr. Samuraiul care s-a dus la Hakuin avea o sabie. Prasannachandra nu avea nici una, stătea dezbrăcat. Și-a scos sabia -- sabia nu era, era doar o iluzie -- și a uitat complet că este sannyasin. Întreaga chestiune devenise atât de împovărătoare, atât de multă anxietate a fost creată de acele noutăți, încât și-a spus sabia din teacă și a spus, "Sunt în viață! Ce crede primul ministru? Mă voi duce și îi voi tăia capul. Sunt încă aici!" În zilele de demult, ori de câte ori obișnuia să devină furios, își atingea întotdeauna coroana, așa că și-a atins coroana. Nu era nici o coroană, doar un cap ras. Brusc și-a amintit, "Ce fac? Nu este nici o sabie; sunt un sannyasin și am renunțat la tot."

Mahavira a spus. "Dacă ar fi murit chiar în momentul când a realizat asta ar fi ajuns în al 7-lea rai. Prasannachandra a realizat ce își imaginase. Doar prin imaginație ușa iadului a fost deschisă, acum era închisă. Dacă af fi murit la acel moment, ar fi obținut al șaptelea rai."

Raiul și iadul sunt în tine. Ușile sunt foarte aproape: cu mâna dreaptă poți deschide una, cu mâna stângă poți deschide cealaltă. Doar cu o schimbare a minții, ființa ta este transformată -- de la rai la iad și de la iad la rai. Asta se întâmplă continuu. Care este secertul? Secretul este că ori de câte ori ești inconștient, ori de câte ori acționezi inconștient, fără luciditate, ești în iad; ori de câte ori ești conștient, ori de câte ori acționezi cu luciditate deplină, ești în rai. Dacă această luciditate devine atât de integrată, de consolidată, că nu o pierzi niciodată, atunci nu este nici un iad pentru tine; dacă inconștiența devine atât de consolidată, de integrată, încât nu o pierzi niciodată, nu este nici un rai. Din fericire inconștiența nu poate deveni niciodată atât de consolidată; o parte rămâne întotdeauna conștientă.

Când întreaga ta ființă pare să fie inconștientă, chiar și atunci o parte care observă rămâne întotdeauna conștientă. Chiar și în timpul somnului, o parte observă. De aceea dimieața uneori spui că somnul a fost bun. Uneori spui că somnul a fost deranjat, de coșmar; uneori spui, "Am dormit atât de adânc, atât de liniștit, a fost o fericire atât de mare." Cine știe asta? Erai adormit -- chiar și în somn o parte din tine știe. Nu poți deveni complet inconștient. Odată obținută, conștiința nu poate fi pierdută, nu poți inversa procesul. Nu poți fi o eternitate în iad -- această doctrină creștină este absolut falsă -- dar poți fi pentru eternitate în rai. Aceasta este doctrina hindusă: iadul poate fi temporar, poate fi doar pentru un timp; este temporal. Raiul poate fi etern.

Pentru a face o distincție între raiul temporar și raiul etern hindușii au un cuvânt diferit -- MOKSHA. Hindușii au trei cuvinte; creștinii, musulmanii, evreii, au doar două cuvinte. Raiul și iadul sunt cele două cuvinte ale musulmanilor, creștinilor și evreilor. Hindușii spun naraka pentru iad, swarga pentru rai, și moksha -- dincolo de ambele. Un al treilea cuvânt. Hindușii spun că raiul nu merită realizat; poate fi pierdut. Când starea de rai devine permanentă, când nu poate fi pierdută, este moksha, este libertate absolută. Apoi beatitudinea a devenit natura ta și raiul și iadul au dispărut. Atunci oriunde ești, nu contează. Această a treia stare este ținta. Dar nu poți ajunge la a treia dacă pâlpâi, dacă oscilezi între rai și iad; atunci nimic nu se poate consolida, integra. Atunci trăiești într-un flux, nu este nici o cristalizare, ființa ta este lichidă. Uneori se mută în rai, uneori, în iad. Cristalizare înseamnă că devii dince în ce mai conștient, devii din ce în ce mai centrat, din ce în ce mai împământat. Mai puțin adormit, mai mult conștient, și un moment vine -- chiar și când dormi, ești conștient.

Ananda obișnuia să doarmă cu Buddha în camera lui. Un buddha merită văzut, chiar și în somn, așadar Ananda obișnuia să privească câteodată. Un buddha adormit este un fenomen atât de frumos: arată ca un copil mic, inocent, fără nici o povară a zilei.

Visezi doar pentru că porți o povară, doar pentru că ziua este incompletă. Ai lăsat multe lucruri incomplete; trebuie să fie completate în vis. Te-ai uitat la o femeie, ți-ai dorit-o, dar nu a fost posibil. Societatea, legea, statul, moralitatea, propria conștiență, ți-a distras atenția. Ai fugit de femeie dar ea te va urmări în vis; acțiunea trebuie să fie completată. Trebuie să faci dragoste cu această femeie, dacă nu în realitate atunci în vis; doar atunci te vei simți ușurat. Acțiunea incompletă devine o povară.

Un buddha doarme fără vise deoarece nimic nu este incomplet. Nu este nici o dorință, nici o pasiune. Nimic nu răsare și nimic nu rămâne; lucrurile trec ca prin fața unei oglinzi. O femeie trece și Buddha se uită dar nu apare nici o pasiune. Femeia a trecut, oglinda este din nou vacantă; nu e nici o urmă, nici un semn. El este fără vise. Nici chiar un copil nu este fără vise, chiar și un copil are dorințe. Poate dorința nu este pentru o femeie, poate este pentru o nouă jucărie sau pentru altceva, dar chiar și un copil visează. Chiar și o pisică, un câine visează. Uită-te la o pisică și vei simți că visează șobolani. Sare, prinde; câteodată este frustrată și câteodată foarte fericită dacă șobolanul este prins. Uită-te la un câine dormind. Poți simți că visează despre muște, despre oase, despre încăierare. Câteodată este tensionat, câteodată relaxat. Somnul este deranjat.

A te uita la un buddha în timp ce doarme este foarte frumos, așa că Ananda obișnuia să se uite. Buddha se ducea la somn, și Ananda stătea și se uita la el. Era o piscină a ființei atât de tăcută. Nimic nu era incomplet, totul, fiecare moment era compet și perfect. Nu era nici un vis, nu era nici o urmă rămasă; mintea lui era o oglindă clară. Râul de conștiință nu era niciodată tulburat, era limpede precum cristalul. Ananda a devenit uimit deoarece Buddha dormea întotdeauna în aceeași postură. Stătea toată noaptea în aceeași postură; nu și-o schimba, rămânea în aceași postură. Acea postură a devenit foarte faimoasă -- se numește postura întins. Poate ați văzut imagini cu Buddha. Sunt multe statui în Ceilon, China, Japonia și India. Dacă te duci la Ajanta, acolo este o statuie cu Buddha întins. Acea postură, cum stătea Buddha, a fost comunicată de Ananda. Buddha dormea în aceeași postură întreaga noapte, fără nici ca măcar să se schimbe de pe-o parte pe alta.

Deci într-o zi Ananda a întrebat, "Bhagwan, totul este în regulă, dar un lucru mă uimește: rămâi în aceeași poziție întreaga noapte. Ești adormit sau nu? Dacă cineva este adormit își va schimba postura. Tu ești adormit sau nu? Chiar și când ești adormit sau pari adormit, pare că ești alert. Pare că știi ce face corpul; nu îți vei schimba nici măcar postura, inconștient.

Buddha a spus, "Da, când mintea este tăcută, fără să viseze, doar corpul doarme. Conștiința rămâne alertă." Krishna i-a spui lui Arjuna în Gita, "Când tu dormi yoghinul rămâne alert." Chiar și noaptea somnul lui nu este inconștient. Somnul lui este doar în corp, o odihnă în corp, o relaxare în corp; conștiința lui este alertă. În realitate conștiința unui yoghin nu are nevoie de relaxare; este întotdeauna relaxată, nu este nici o tensiune. Relaxarea este necesară din cauza tensiunii. Ești atât de tensionat întreaga zi, conștiința ta trebuie să se relaxeze. Corpul unui yoghin se relaxează deoarece corpul obosește. Corpul lui e un mecanism; conștiința este întotdeauna alertă, continuu alertă. Este un continuum de luciditate.

Când conștiința ta devine un continuum nu mai sunt găuri în conștiință; când nu este nici un întuneric în interiorul tău, întregul tău templu interior a devenit iluminat. Lumina a ajuns în fiecare colț și nici o parte a casei interioare nu mai este în întuneric. Ești un mukta, un om liber.

Acesta este sensul unui "Cristos". Ești Cristos înălțat, înviat. Acum nu mai este nici o noapte pentru tine, doar ziua există; acum soarele nu mai apune niciodată. Rai înseamnă conștiință, iad înseamnă inconștiență: există posibilitatea să te muți spre oricare. Când posibilitatea dispare nu mai este nici un iad, nici un rai -- este un al treilea; ultimatumul își deschide ușa. Devii liber, devii libertate. Acesta este scopul.

Hakuin a făcut bine, dar asta ar fi putut fi făcut doar cu un luptător. Luptătorul a răspuns imediat -- a devenit furios, total furios. Dacă ar fi fost un om de afaceri, ar fi zâmbit; furia ar fi fost înăuntru. Nu ar fi fost pregătit, imediat, să-i taie capul lui Hakuin. Răspunsul lui Hakuin ar fi fost inutil. Și tu faci asta: când ești furios, zâmbești. Ești atât de inauntentic și de fals, chiar și în furie, minți. Iubirea ta nu poate fi crezută pentru că nici furia ta nu e de crezut. Întreaga ta viață este o minciună continuă: orice faci, nu ești sincer. Furios, nu ești sincer; zâmbești, îl pictezi, îl ascunzi -- arăți altceva. Atunci nu poți fi făcut alert și asta e poarta iadului.

Acest luptător era ca un copil -- devenise total furios. Devenise atât de furios că îl omora pe acest om la care venise ca discipol. Venise în căutarea unui maestru și el urma să îl omoare pe acest om. El era total. Această totalitate a ajutat. Dacă ești total în furie, vei fi total când furia dispare; dacă ești fals în furie, nu poți fi real în tăcerea ta.

Hakuin a spus, "Uite, ai deschis ușa iadului." Imediat samuraiul a realizat. Asta poate fi realizat doar dacă ești total și sincer, altfel nu poate fi realizat. Ești un asemenea păcălitor că l-ai fi păcălit pe Hakuin. Ai fi zâmbit. Asta înseamnă că ușa iadului ar fi fost pictată cu semnul raiului. Ar fi părut din exterior ca și cum este rai dar în interior ar fi fost iad. Ai fi fost divizat și fragmentat. Nu, nu ar fi fost de nici un ajutor. Acest luptător a devenit atât de total în furia lui, și-a pierdut toată conștiința. A devenit furios. Nu era furios -- nu era nimeni care era furios -- el pur și simplu a devenit furie; întreaga lui energie a devenit furie, devenise nebun. La o asemenea culme, pot fi realizate lucruri. Atunci ele devin penetrative, atunci cineva poate fi făcut alert.

Hakuin a spus, "Uite!" Și luptătorul s-a uitat. Era un om sincer. Apoi Hakuin a spus, "Asta este poarta iadului." și el a putut realiza. Când ești total, poți realiza. Brusc furia a dispărut. Deoarece a fost totală, a dispărut; deoarece a fost totală, a dispărut total. Dacă ar fi fost fragmentară nu ar fi dispărut total. A dispărut total, de tot. O tăcere adâncă s-a lăsat în urma sa. Asta e ceea ce v-am spus continu: fii total, fii autentic, fii adevărat. Dacă ești un păcătos, fii un păcătos adevărat; nu încerca să îți creezi o facadă că ești sfânt. Un păcătos adevărat în mod obligatoriu devine un sfânt adevărat, mai devreme sau mai târziu. Timpul este irelevant. Un păcătos adevărat este adevărat, asta contează; păcatul nu contează.

Am auzit, un comerciant ambulant a fost prins și adus la tribunal. Vindea pe stradă, fără autorizație. Era nou venit în oraș dar știa că este nevoie de autorizație. Mai erau câteva persoane în fața magistratului -- trei femei fuseseră de asemenea prinse. Erau prostituate fără autorizație. Aceasta este o lume cu adevărat minunată -- guvernele oferă chiar și autorizație pentru prostituție. Au fost prinse fără autorizație, deci magistratul a întrebat prima femeie, "Ce spui? Cine ești și cu ce te ocupi?" Femeia a spus, "Sunt un model." Mințea. Magistratul a condamnat-o la 30 de zile de muncă grea.

A întrebat-o pe a doua femeie. Ea a spus, "Undeva e o greșeală. Am fost prinsă pe nedrept; eu sunt o actriță." Magistratul a trimis-o pentru 6 zile.

S-a uitat la a treia femeie. A treia femeie a spus, "Lordul meu, sunt o prostituată." Magistratului nu i-a venit să creadă că cineva putea fi atât de sincer, că cineva se putea confesa atât de sincer. A spus, "Autenticitatea a devenit atât de rară încât m-ai șocat. Nu am dat niciodată de nimeni care este sincer. Du-te, te iert. Nu îți voi da nici o pedeapsă."

Apoi a urmat numărul vânzătorului ambulant. Magistratul a întrebat, "Ce făceai?"

El a spus, "Sincer să fiu, și eu sunt o prostituată."

Asta e ceea ce se petrece -- fețe. Fețe false peste tot... înșelătorie. Nu ești nici măcar conștient de cum înșeli și pe cine înșeli. Nu este nimeni care să fie înșelat; te înșeli pe tine încercând să scapi, încercând să te ascunzi.

Luptătorul era un om adevărat; nu avea această nesinceritate. Era gata să omoare sau să fie omorât; a devenit atât de inflamat, era în flăcări. Ușa era deschisă. Ușa tu nu este niciodată complet deschisă -- te furișezi prin găuri. Raiul tău nu e nici el niciodată deschis -- intri prin ușa din spate. Să fii total este un lucru de bază pentru orice căutator, pentru oricine în căutarea tăcerii și a adevărului.

Când ești furios, fii furios. Nu te gândi la consecințe; lasă consecințele să fie, suferă-le, dar nu te păcăli singur. Când intri în iad, intră total. Nu lăsa jumătate din mintea ta afară; intră în el, treci prin el, suferă în el. Va fi durere dar durerea îți dă maturitate; va fi suferință dar o poți transcende dacă înțelegi. Doar o minte totală poate înțelege. Și când furia dispare, vei deveni atât de tăcut, atât de meditativ. Dacă iubești, iubește total; dacă urăști, urăște total. Nu fii fragmentar; suferă consecințele. Din cauza consecințelor încerci să păcălești -- ești un vânzător ambulant și spui că ești prostituată -- din cauza consecințelor, nu ești niciodată furios, niciodată nu urăști. Du-te prin iad. Drumul trece pe acolo; raiul este obținut prin iad.


Acesta este înțelesul anecdotei. Hakuin mai întâi a creat iadul pentru luptător; iadul trebuie creat mai întâi. Iadul e ușor de creat -- ești întotdeauna pregătit, întotdeauna ciocăni la ușo. Te temi dar ești tot timpul gata; nu ești curajos dar ești întotdeauna gata; nu ești îndrăzneț, dar întotdeauna pregătit. Este o tulburare continuă în interior. Hakuin nu ar fi putut să creeze raiul prima dată; asta e imposbil, nimeni nu este pregătit. Raiul este foarte departe; iadul este în apropiere, chiar după colț. Te miști puțin și gata ești în el.

Eu, de asemenea, nu pot crea rai pentru voi. De aceea toate tehnicile mele de meditație sunt proiectate să creeze mai întâi iad. Oamenii vin la mine și îmi spun, "Fă-ne tăcuți. De ce insiști să devenim nebuni?" Nu pot deschide ușile raiului prima dată și tu nu poți deveni tăcut. Fii total nebun mai întâi. Eu creez iad pentru tine și tu va trebui să treci prin el. Acesta este cel mai apropiat lucru pe care îl poți face cu ușurință. Raiul este foarte departe, și cine nu a trecut prin iad nu poate ajunge la rai. Insistența mea este una foarte bine chibzuită. Poți înțelege povestea acum. Hakuin i-a spus luptătorului, "Tu, un samurai? Fața ta arată ca a unui cerșetor." Samuraiul nu putea tolera asta, era prea mult. Un cerșetor? El nu ar cerși niciodată, nici chiar pentru viața lui. Imediat a fost atins până în miezul său. Un cerșetor? Imposibil! Și-a scos sabia.

Eu te ating, te lovesc, ciocnesc în tine în toate tehnicile mele de meditație doar ca să scot iadul din tine. Dar sunteți atât de mișei că nici dacă scoateți iadul din voi nu sunteți totali. Vă jucați, nu sunteți implicați; sunteți fragmentari, deveniți doar călduți. Călduț nu merge. Trebuie să fierbi, doar atunci te vei evapora. Ego-ul se evaporă doar la punctul de fierbere, nu înainte. Voi doar deveniți călduți. Nu este de nici un folos, este o pierdere inutilă de căldură; din nou, vei deveni rece. După meditație vei deveni rece, rece la extremă. În catarsis îți deschizi ușa iadului. Îți promit, dacă o poți deschide eu voi deschide cealaltă ușă imediat. Este întotdeauna deschisă; odată ce deschizi ușa iadului, este aproape.

Doar atât să zic, e îndeajuns: "Uite, asta e poarta iadului." Apoi poarta se închide. Și cealaltă poartă se deschide.

OSHO

O Pasăre pe Aripă, Capitolul 3: Porțile Raiului și Iadului