Cardiomîopatiile

Cardiomiopatiik se referă la un grup de anomalii
progresive ale structurii şi funcţiei pereţilor musculari ai cavităţilor cardiace.
Cardiomiopatiile pot fi produse de multe afecţiuni sau pot avea o cauză care nu poate fi identificată.
Principalele tipuri de cardiomiopatii - care se pot suprapune - sunt cardiomiopatia dilatativă, cardio-miopatia hipertrofica şi cardiomiopatia restrictivă.

Cardiomiopatia dilatativă.
Cardiomiopatia dilatativă (congestivă) reprezintă un grup de afecţiuni ale muşchiului 1 car diac în care se produce mărirea ventriculilor, dar cu imposibilitatea acestora de a
Tipuri de cardiomiopatii

Normal
Există trei tipuri mari de cardiomiopitîi - dilata tiv.i, Mpertrofică şi restrictivă. în cardiomiopatia dilatati-vi ventriculii - e măresc. îti cardiomiopatia hipertrofie 1 pereţii ventriculilor se îngroşă şi devia rigizi. în cardiomiopatia restrictivă pereţii ventriculilor devin rigizi, dar nu neapărat îngroşaţi.

Cardiomiopatie restrictivă
Cardiomiopatie hipertrofică


Cardiomiopatie dilatativă
pompa suficient sânge pentru a satisface necesităţile ■r-ganisnului, astfel încât apare insuficienţa cardiacă.
Cardiomiopatia dilatativă poate apărea la orice vârstă, •iar est" mai frecventă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 2c d 60 de ani. Aproximativ 10% dintre persoanele care dezvoltă cardiomiopatie dilatativă au peste 65 de am. Afecţiunea este de aproximativ trei ori mai frecventă la bărbaţi decât la temei şi de trei ori mai frecventă la pacienţii de culoare decât la pacienţii caucazieni. Aproximativ 5 până la 8 la 100 000 de locuitori dezvoltă at eiata afecţiune in fiecare an.
Ir Statele Unite ale Americii cea mai frecventă cauză d*- cardiomiopatie dilatativă este boala coronariană ischemică avansată. Aceasta conduce la un aport inadecvat de sânge către miocard, cu producerea continuă de leziuni miocardicei în final cu necroză miocardică. Ca urmare, inima nu mai poate pompa cu aceeaşi forţă. Ţesutul miocardic mort este înlocuit cu ţesut fibrotic (cicatricial). Muşchiul inimii restant se întinde şi se îngroas 1 (hipertrofiază) pen+ru a compensa deficitul creat. Cu cit muşchiul cardiac =>•_ întinde mai mult, cu atât contracţia t ste mai puternică, dar totul până la un punct Dincolo de acest prag întinderea şi îngroşarea peretelui nu mai conduc la creşterea gradului de compensare şi se instalează cardiomiopatia ischemică şi-insuficienţa cardiacă.
Cardiomiopatia dilatativă poate fi. determinată de o inflamaţie acută a muşchiului cardiac (miocardită) cauzată de o infecţie virală. Această afecţiune se numeşte cardiomiopatie virală. în Statele Unite ale Americii infecţia cu virusul Coxsackie B este cea mai frecventă cauză de cardiomiopatie virală. Virusul infec' slăbeşte muşchiul cardiac. Ca şi în cazul bolii cardiace ischemice, inima slăbită se întinde in încercarea de a compensa, cu apariţia cardiomiopatiei dilatative. Rareori cardiomiopatia poate fi produsă de o infecţie bacteriană.
Alte cauze de cardiomiopatie dilatativă includ anumite boli hormonale cronice, cum ar 11 diabetul vechi şi slab controlat sau bolile tiroidiene. Cardiomiopatia poate fi cauzată şi de anumite substanţe, mai ales de alcool (când aportul este mare şi malnutriţia este prezentă), cocaină, medicamente antidepresive şi câteva din medicamentele chimioterapice. Cauze rare de cardiomiopatie dilatativă sunt sarcina şi bolile ţesutului conjunctiv (cum ar fi poliartrita reumatoidă).

Simptome şi semne

De obicei, primul simptom al cardiomiopatiei dilata¬tive este reprezentat de dificultăţi respiratorii apărute în timpul efortului. Acestea sunt determinate de scăderea funcţiei de pompă a inimii, adică de insuficienţa cardiacă A■ Când cardiomiopatia este cauzată de o infecţie prima manifestare poate fi apariţia bruscă a febrei şi a simpto- melor asemănătoare celor din gripă. Oricare ar fi cauza cardiomiopatiei dilatative, frecvenţa cardiacă creşte, tensiunea arterială este normală sau scăzută, fluidele se acumulează la nivelul membrelor inferioare şi cavităţii abdominale şi plămânii se umplu cu lichid.
Deoarece inima este mărită, valvele cardiace nu se mai pot închide în mod corespunzător. Valva mitrală, care realizează legătura între atriul stâng (camera superioară a inimii) şi ventriculul stâng (camera inferioară a inimii) şi valva tricuspidă, care uneşte atriul drept şi ventriculul drept, sunt adeseori neetanşe. Valvele care nu se închid etanş cauzează sufluri pe care medicul le ascultă cu ajutorul stetoscopului. Alterarea şi întinderea muşchiului cardiac poate conduce la tulburări de ritm cardiac (aritmii), închiderea neetanşă a valvelor şi tulburările de ritm pot altera şi mai mult funcţia de pompă a inimii.
Sângele stagnează în cavităţile dilatate, crescând riscul de formare a trombilor la acest nivel. Trombii se pot fragmenta (devenind astfel emboli), iar fragmentele pot fi transportate de torentul sanguin prin vasele de sânge, provocând blocaje ale arterelor din alte părţi ale corpului. Dacă aportul sanguin către creier este blocat se poate produce un accident vascular cerebral.

Diagnostic	. •

Diagnosticul se bazează pe simptome şi pe rezultatele examenului fizic. Electrocardiograma ■ poate detecta anomaliile activităţii electnce a ir. mii. Totuşi aceste anomalii nu sunt suficiente peiitru diagnostic. Ecocar-diografia k, în timpul căn ia se folosesc ultrasunetele pentru a se obţine imagiri urmi ^te investigaţia cea mai utilă pentru că poat.- 'na- i ■ d« 'ie is. «.iileinimii şi poate estima funcţia de pompa unii. Rezonanţa magnetică nucleară (RMM) produce imagini foarte detaliate şi poate fi folosită pentru confirmarea diagnos¬ticului.
Dacă există dubii în privinţa diagnosticului se pot obţine informaţii suplimentare despre capacitatea de pompă a inimii cu ajutorul unei proceduri interven- ţioniste, cateterizarea cardiacă ♦. care poate confirma diagnosticul. Cu ajutorul unui cateter introdus în inimă se măsoară presiunea din cavităţile cardiace. De aseme¬nea, în timpul cateterizării se poate obţine o mostră de ţesut pentru a fi observată la microscop (biopsie). Biopsia poate identifica uneori modificările microscopice ce apar în unele boli care produc cardiomiopatie dilatativă (cum ar fi infecţiile virale recent instalate) şi poate astfel con¬firma diagnosticul. Totuşi de cele mai multe ori rezul¬tatul biopsiei nu este suficient de specific pentru a tranşa diagnosticul.

Prognostic şi tratament

Aproximativ 70 % dm persoanele cu cardiomiopatie dilatativă decedează în decurs de 5 ani de la instalarea simptomelor, iar prognosticul se agravează pe măsură ce pereţii cordului devin mai groşi şi deficitul funcţional cardiac se agravează. Tulburările de ritm sugerează de asemenea un prognostic prost. în plus, bărbaţii au o supravieţuire de 2 ori mai mică decât femeile, ca şi
ximativ 50 % din decese sunt subite, cel mai probabil din cauza tulburărilor de ritm.
Tratarea cauzelor, cum ar fi abuzul de alcool (prin abstinenţa de la alcool) sau infecţiile bacteriene (prin administrarea de antibiotice), poate prelungi viaţa bolnavului.
Pacienţii care suferă şi de boală cardiacă ischemică necesită tratarea acesteia. Acest tratament poate include nitraţi, beta-blocante sau blocante ale canalelor de calciu. V Totuşi blocantele canalelor de calciu pot reduce forţa contracţiilor cardiace şi pot astfel agrava insufi¬cienţa cardiacă ce acompaniază cardiomiopatia dilatativă. Pentru a uşura sarcina inimi| pacientul este sfătuit să se odihnească suficient şi să evite situaţiile stresărite.
Medicamentele antiaritmice se pot administra pentru a preveni tulburările de ritm ce pot apărea <n Majoritatea acestor medicamente sunt prescrise in doze mici. Doza se creşte lent deoarece la doze mari medicamentul anti- aritmic poate scădea forţa contracţiilor cardiace şi poate agrava astfel insuficienţa cardiacă.
Insuficienţa cardiacă se tratează cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, beta-blocanţi, digoxină şi adeseori cu diuretic H. Există o mare probabilitate ca insuficienţa cardiacă să fie în cele din urmă fatală, cu excepţia situaţiilor în care cauza ce a determinat cardiomiopatia dilatativă poate fi tratată. Din cauza acestui prognostic prost cardiomiopatia dilatativă este cea mai frecventă indicaţie de transplant cardiac . Transplantul cardiac reuşit vindecă boala, dar are propriile complicaţii şi limitări.
Indiferent de cauza cardiomiopatiei dilatative se administrează de obicei anticoagulante - cum ar fi warfarina - pentru a preveni formarea de trombi în cavităţile cardiace.