Splenomegalia

Diagnostic

Medicul ia în considerare prezenţa splenomegaliei atunci când pacientul acuză senzaţie dc disconfort ab¬dominal sau dureri în partea superioară stângă a abdomenului sau spatelui. De obicei splina mărită se palpează în timpul examenului fizic. Pe radiografiile abdominale se observă de asemenea splina mărită de volum. Uneori, pentru a stabili gradul splenomegaliei şi dacă splina comprimă alte orgjtne, este necesară efectuarea unei ecografii sau a unei tomografii computerizate. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) oferă informaţii similare şi de asemenea permite monitorizarea fluxului sanguin splenic. Alte metode de investigaţie constau în administrarea unor particule uşor radioactive şi ulterior evaluarea dimensiunilor şi capacităţii funcţionale a splinei, pentru a determina dacă la nivelul acesteia se acumulează sau sunt distruse multe celule sanguine.
Analizele sanguine indică scăderea numărului de globule roşii, globule albe şi plachete. Forma şi dimensiunile celulelor oferă indicii despre cauza splenomegaliei. Examinarea măduvei osoase A poate conduce la iden¬tificarea unui neoplasm sanguin (leucemie sau limfom), sau acumularea de substanţe anormale (cum se întâmplă în bolile de stocare) ■. Dozarea proteinelor sanguine ajută la identificarea altor afecţiuni care pot cauza splenomegalie, cum ar fi amiloidoza, sarcoidoza, mala¬ria, kala-azar, bruceloza şi tuberculoza. Testele funcţionale hepatice ajută la depistarea afectării ficatului.
Nu se poate preleva cu uşurinţă un mic fragment de ţesut splenic în vederea examinării la microscop, deoa¬rece introducerea unui ac sau secţionarea ţesutului splenic poate produce hemoragie necontrolabilă. Dacă splina mărită este extirpată în timpul intervenţiilor chirurgicale practicate pentru a diagnostica sau trata anumite boli, splina este trimisă la laborator pentru a se stabili cauza măririi sale de volum.

Tratament

Când este posibil, medicul tratează boala primară care a condus la creşterea volumului splenic. Extirparea chirurgicală a splinei (splenectomie) este necesară uneori, însă poate cauza complicaţii, cum ar fi creşterea suscepti¬bilităţii la infecţii. însă riscurile trebuie asumate în anumite situaţii critice: când splina distruge globulele roşii atât de rapid încât apare anemie severă; când scad foarte multe depozitele de globule albe şi plachete, astfel încât creşte riscul de infecţii şi sângerare; când splina este atât de voluminoasă încât produce durere sau comprimă alte organe; sau când volumul splinei creşte atât de mult încât unele regiuni se necrozează şi la nivelul lor se produc hemoragii. Ca alternativă la intervenţia chirurgicală, pentru reducerea volumului splinei se poate utiliza uneori radioterapia.