Afecţiunile eozinofilelor

Eozinofilele reprezintă de obicei mai puţin de 7% din leucocitele circulante (100-500 de eozinofile per microlitru de sânge). Aceste celule au rolul de a proteja organismul împotriva anumitor paraziţi, însă contribuie şi la procesele inflamatoare care se desfăşoară în cadrul bolilor alergice.

Creşterea numărului de eozinofile sanguine (eozinofilia) indică de obicei un răspuns al organismului la prezenţa unor celule anormale, a paraziţilor, sau a unor substanţe care induc o reacţie alergică (alergeni). Scăderea numărului de eozinofile sanguine (eozinopenie) poate apărea în caz de sindrom Cushing şi reacţii de stres, însă de obicei nu determină complicaţii deoarece alte componente ale sistemului imunitar compensează acest deficit funcţional.
Sindromul hipereozinofilic idiopatic este o boală în care numărul eozinofilelor creşte > 1500 per microlitru de sânge timp de peste 6 luni, fară o cauză aparentă.

Acest sindrom poate apărea la persoane de orice vârstă, însă este întâlnit în special la bărbaţi în vârstă de peste 50 de ani. Creşterea numărului de eozinofile poate produce leziuni ale cordului, plămânilor, ficatului, tegumentului şi sistemului nervos. De exemplu, poate apărea inflamaţie cardiacă în cadrul unei afecţiuni denumită endocardită Lofîler, care conduce la formarea de cheaguri sanguine, insuficienţă cardiacă, sau tulburări funcţionale ale valvelor cardiace.
Simptomele includ scădere ponderală, febră, transpiraţii nocturne, oboseală, tuse, dureri toracice, edeme, dureri gastrice, erupţii cutanate, durere, stare de slăbiciune, confuzie şi comă. Alte simptome ale acestui sindrom depind de care organe sunt afectate. Prezenţa sindromului este suspectată când numărul eozinofilelor este crescut constant la persoane care prezintă aceste manifestări. Diagnosticul se confirmă când medicul stabileşte că eozinofilia nu este cauzată de o infecţie parazitară, o reacţie alergică, sau o altă boală.

In absenţa tratamentului, peste 80% din persoanele cu acest sindrom decedează în decurs de 2 ani; cu tratament, supravieţuirea este de peste 80%. Leziunile cardiace reprezintă principala cauză de deces. Unele persoane nu necesită nici un alt tratament în afara monitorizării atente timp de 3-6 luni, însă majoritatea necesită tratament medicamentos cu prednison sau hidroxiuree. Dacă administrarea acestor medicamente nu dă rezultate, se pot folosi numeroşi alţi agenţi terapeutici, care pot fi asociaţi cu o procedură prin care sunt îndepărtate eozinofilele din sânge (leucafereză).