Către Canossa

E ușor  , către Canossa a ajunge ,
Și vezi-I fața , ce-i plină de lichid
De sânge negru , care curge lin
Și azi mironisițele-nvechite
 I-L strâng cu ochi extatici .

Și-acest Cristos , în foc născut ,
În focul negru-al deznădejdii
Astupă ochii muritorilor de paie
Cu-a acea scânteie neagră , naftalinică  .

Pe mine asfixiindu-mă chiar violent
Așa încât și singur vrut-am chiar să mă gâtui,
Și sângele cel negru naftalinic , să îl beau .

Epilog :
În frigul aspru cu falnica sa față , în genunchi
Cel mândru Henric  scăldatu-s-a în nea
Albindu-se de tot , pierzându-se pe sine și pe alții
Și azi acești toți oameni se albesc la fel .