SHARE
TWEET

Untitled

a guest Dec 30th, 2016 14 Never
Not a member of Pastebin yet? Sign Up, it unlocks many cool features!
  1. George Roncea
  2. 3 hrs ·
  3. Revelionul fricii – o lume întreagă ”petrece” sub starea de asediu – anul ce vine este însă sub semnul Reconqistei
  4. .
  5. Islamul aduce pretutindeni pe Planetă frica și moarte. Introdus în lumea occidentală de Rețeaua Soros – Calul troian ce a creat pârtie Jihadului. Toate forțele militare și polițienești sunt puse în stare de alarmă, de la Moscova la Londra, de la Viena la Paris și Berlin, până la Timișoara, oraș patrulat de Anul nou de sute de mascați înarmați cu arme de război. Blindate, elicoptere, trupe speciale sunt mobilizate în toate capitalele lumii albe.
  6. Niciodată n-am mai văzut, cel puțin în timpul vieții mele, o asemenea desfășurare de forțe, de sărbătorile creștine și ale sfârșitului de an. Cetățenii lumii occidentale sunt asediați în propriile orașe, în propriile case, cetățile europene au devenit adevărate curse de șoareci, inamicul se află deja între ziduri.
  7. Strategia Calului troian a funcționat – s-a activat o capcană mortală.
  8. În doar două decenii s-au creat premisele unui război al culturilor și al lumilor fără precedent, ce are ca miză tocarea și distrugerea crivilizației occidentale, cu fondul său cultural și spiritual creștin.
  9. Amorsa, fitilul, a fost aprins de Administrația Clinton, condusă de Clanul evreiesc demonic al lui Soroș, la vârf cu negroteiul musulman komunist de Husseini, ce încă lucrează zi de zi și face cât de mult rău poate în ultimele săptămâni ale mandatului său.
  10. Miza distrugerii esenței creștine a lumii a fost definită explicit de Haita anticreștină, comunistoidă, a lui Soros - Islamul este folosit ca berbece de către Clan datorită unor particularități – pe de o parte potențialul său demografic imens, adicția față de sânge, moarte și crimă, viclenia și versatilitatea agenturii islamice, nivelul educațional extrem de scăzut al maselor – pe cale de consecință un deficit mintal acut, plus niște date genetice extrem de interesante și puțin cunoscute, ce afectează o întreagă seminție, cu sute de milioane de oameni ce sunt adevărate bombe cu ceas.
  11. Seminția semitică – arabii și verii lor evreii sunt afectați de o serie de tare ce au diverse (și perverse) efecte.
  12. Creuzetul mahomedanismului în care vreme de 1400 de ani au clocit semințiile musulmane nu a făcut decât să acutizeze deficitul și să forjeze o așa zisă ”națiune” a Islamului militant și dement.
  13. În manualele de școală ale copiilor musulmani (citat dintr-un manual din Iranul ”moderat”) găsim acest gen de afirmare a victoriei absolute a Jihadului: ”Fie vom fi liberi cu toţii, fie vom ajunge spre o libertate şi mai mare, cea a martiriului. Fie vom da mîna la victoria Islamului în lume, fie ne vom întoarce cu toţii la viaţa veşnică ca martiri. În ambele cazuri, succesul şi victoria sînt ale noastre.”
  14. Nu este din secolul lui Saladin, manualul, ci de azi.
  15. .
  16. Islamul barbar jihadist a devenit o ideologie sanguinară a Războiului total și absolut împotriva ”cruciaților” europeni, după cum ne zic ei nouă, deși singura țară autentic creștină din Europa este doar România. În nicio altă parte a lumii nu au fost nimiciți mai mulți musulmani ca aici, pe meleagurile noastre, vreme de peste două secole scutul Europei au fost domnii valahi și moldoveni creștini și războinici, adevărați cruciați.
  17. Cruciați sunt și americanii după jihadiști, deoarece America a fost descoperită și fondată de cruciați, Cristofor Columb și nu doar el ci și mulți alți ”exploratori” făceau parte din Ordinul care a luptat împotriva sarazinilor sute de ani, salvând Europa de invazia musulmană.
  18. Acum, noua invazie musulmană poartă marca Soroș.
  19. Cel mai bine l-au explicat pe demonicul komunist de Soros evreii autentici din Israel – Ierusalem Post este de o limpezime cristalină:
  20. ”Our World under terror atack: Soros’s campaign of global chaos The first thing that we see is the megalomaniacal nature of Soros’s philanthropic project. No corner of the globe is unaffected by his efforts. No policy area is left untouched.”
  21. Dracul pe pământ a căpătat chip.
  22. Sinistrul boșorog psihopat ce se pretinde a fi Șeful Planetei – pe bune sunt chiar cuvintele sale.
  23. .
  24. „Finanțarea masivă a lui Soros pentru grupurile de stânga din politica americană, dar și din restul lumii, a fost documentată de mai bine de zece ani, însă informațiile scoase la lumină de DCLeaks reprezintă o dezvăluire majoră care arată amploarea rețelei finanțărilor lui Soros”.
  25. ”Niciun colț al Pământului nu scapă intereselor acestuia.
  26. Nicio zonă politică nu rămâne neatinsă” – scriu ziariștii israelieni.
  27. De la imigrația ilegală africană, la politici de mediu, de la fenomenul Ocuppy la politica susținerii valului de „migranți” ce nădăpesc Europa – ”proiectele lui Soros au un numitor comun. Scopul lor este să slăbească abilitatea autorităților naționale de a-și păstra legile și valorile propriii”.
  28. ”(…) Aceste proiecte, într-un mod înșelător, sunt făcute în numele democrației, drepturilor umane, economiei și al altor scopuri nobile.
  29. Cu alte cuvinte, scopul finanțărilor lui Soros este de a distruge democrația din Vest, de a diminua capacitatea guvernelor să mențină ordinea și a societăților să-și păstreze indentitatea unică și valorile.
  30. ”Nu trebuie pierdute din vedere nici acțiunile lui Soros legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa și Israel, Soros a transmis un impuls global folosindu-se de imigrări pentru a submina identitatea națiunilor.
  31. E-mail-urile scurse evidențiază faptul că ONG urile finanțate de George Soros au intervenit în alegerile europene pentru a fi aleși politicienii care sprijină granițele deschise pentru imigranții arabi.”
  32. .
  33. Și, mai trebuie adăugat, reflexul acestei politici s-a văzut la noi, unde PSD-ul, partid ce va guverna România cu o putere cum n-a mai avut din anii 90, a încercat să impună un premier musulman, cu o familie strâns legată de Filiera arabă a jafului și terorismului.
  34. A nu se uita că PSD-ul este reprezentat la vârf de Ion Iliescu, fondator și Tartor din umbră (el l-a creat, promovat, propulsat pe Dragnea, în caz de amnezie) - cel care împreună cu Brucan, kaghebist notoriu, l-a adus literalmente de mână pe Soros în România.
  35. Am fost de față la ceremonia fastuoasă a prezentării lui Soros la București, ținut de braț de Ion Iliescu, ca un tovarăș de preț.
  36. Revenind la Ierusalem Post: ”În ceea ce privește Israelul, entitățile finanțate de George Soros lucrează pentru decredibilizarea fiecărui aspect al societății israeliene.
  37. Soros a făcut toate eforturile pentru a induce un haos care de multe ori a dus la paralizarea autorităților locale în diferite țări.
  38. În multe feluri, campania lui Donald Trump este un răspuns direct nu către Clinton, ci către Soros.
  39. Trump acționează împotriva obiectivelor pentru care miliardarul George Soros a cheltuit deja o avere.”, scrie Jerusalem Post.
  40. ”Occidentalii trebuie să recunoască scopurile acțiunilor lui Soros. Trebuie, de asemenea, să-și dea seama că singurul răspuns al acestor campanii premeditate ale lui Soros este ca oamenii să își susțină drepturile naționale și individuale.
  41. Ei trebuie să apere instituțiile care le garantează securitatea, conform legii și să susțină și să apere valorile naționale și tradițiile,” se încheie articolul din Jerusalem Post.
  42. http://www.jpost.com/…/Our-World-Soross-campaign-of-global-… (08/22/2016)
  43. Ceva mai apăsat, mai clar și mai bine argumentat, rar am întâlnit în presa mondială.
  44. .
  45. Primul președinte al Rețelei Soros din România, securistul Alin Teodorescu, Cancelarul lui Adrian Năstase, scrie recent în 22 - organul fanion al GDS, nucleul neokominternist fondat de însuși Brucan, că cei care-l critică pe Soros sunt ”drogați”.
  46. Cam cum ne făceau pe noi, ci din Piața Universității, minerii.
  47. Minerul șef Alin Teodorescu este o mică lepră securistă cu un tupeu fără de margini, doar aici, pe plan local, dar sunt tare curios dacă ar avea curajul să le transmită personal și celor de la Ierusalem Post că sunt drogați.
  48. Sau dacă i se poate adresa în acești termeni și preşedintelui ales, Donald Trump, care a afirmat public că-i va rupe picioarele lui Soros.
  49. O să le transmit eu colegilor din Ierusalim și noilor reprezentanți ai administrației americane etichetarea sa infamantă.
  50. Până una alte ne revine sarcina nouă ca la noi acasă să le rupem picioarele infamilor colaboratori, agenți și vectori ai demonicului Soros.
  51. .
  52. Sunt mulți, câteva zeci de mii, au un Nucleu dur, fomat din Gașca kominternistă ilustrată la vârf de Tismăneanu, Pleșu, Tatiana Alina Muingiu, plus cadre din servicii și pioni în toate partidele – iar mai nou organizația are și un partid propriu, la vedere, USR.
  53. .
  54. Din 2014, Fundația Soros a lansat un manifest explicit îndreptat împotriva Statului român, nu pe ocolite ci tranșant. Siteul Fundaţiei a promovat un așa numit “Manifest al Cetăţenilor”, realizat de organizaţia European Alternatives, ong al Rețelei, unde se afirmă:
  55. ”Statul naţional nu mai este forma potrivită în care să fie definit procesul democratic de luare al deciziilor şi cetăţenia activă, egalitatea între oameni, respectul şi extinderea drepturilor.
  56. Statul naţional nu este potrivit pentru a promova politici responsabile de mediu, asigurarea controlului politic asupra economiei şi nici pentru distribuirea echitabilă a bogăţiei şi nici pentru promovarea păcii între popoare”. Asta cu pacea între popoare este direct din Lenin.
  57. În perioada alegerilor europarlamentare, Fundaţia lui Soros a organizat şase caravane Transeuropa, iar în România lansarea a fost proiectată a avea loc în piaţa Sfântul Gheorghe, chiar în faţa bisericii unde se găsesc moaştelui Sf. Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlineau în anul 2014, 300 de ani.
  58. Simbolistica gestului, transparentă, a reprezentat o ofensă abjectă la adresa românilor.
  59. Brâncoveanu a fost un erou și martir al întregii creștinătăți, poate cel mai important conducător din istoria pământului românesc, decapitat de musulmani, împreună cu întreaga familie. De față cu ambasadorii Europei din aceea vreme, care n-au mișcat un deget, deși afirmația de credință plătită cu viața de Brâncoveanu privea întreaga lume europeană, creștină încă în acele timpuri.
  60. .
  61. ONG-urile lui Soroș sunt celule de sliperi, nu papuci de casă, ci agenți mai mult sau mai puțin în adormire, reactivați ori de câte ori interesele Rețelei o cer.
  62. Acțiunile sunt organizate și dirijate conspirativ, iar tentaculele conspirației neomarxiste sunt mult mai multe și mai lungi – se întind în mediul politic, în presă, corporații și Servicii.
  63. Evident nu doar Soros e implicat, el este un front man, un nominal leader, dar nu lipsit de autoritate reală așa cum sunt de regulă genul acesta de personaje ce asigură la vedere repezentarea unui Grup mult mai numeros, ce lucrează în anonimat, bine scufundat, care trage sforile ce susțin alte grupări anexă teleghidate, unele aparent fără legătură unele cu altele, ce au misiunea să ocupe spațiul public și de decizie, acționând coordonat pentru discreditarea concepțiilor identitare ale statelor și regiunilor ce sunt frăgezite pentru a fi destrămate, apoi valorificate în interesul Grupului, eventual recolonizate.
  64. Există însă la nivel mondial și grupări ce poartă o bătălie mai mult sau mai puțin vizibilă cu Agentura mondialistă a lui Soros – mișcarea de Reconquista a avut anul acesta un prim efect și un rezultat memorabil – propulsarea lui Trump.
  65. .
  66. 2016 este anul unei adevărate insurecții – o luptă de recucerire la nivel Planetar.
  67. Din punct de vedere istoric Reconquista - Recucerirea a fost procesul prin care regatele creștine din nordul Hispaniei (Spania și Portugalia de astăzi) au recucerit peninsula Iberică de la musulmani și mauri. Recucerirea a durat timp de aproape 800 de ani.
  68. Punctul culminant a fost predarea, în 1492, a ultimului conducător musulman din regiune, în mâinile lui Ferdinand al II-lea de Aragon.
  69. Transliterat, numele faimosului cavaler al crucii, Aragon a devenit numele unui personaj celebru cinematografic – Aragorn, eroul principal ce luptă cu Hoardele subumane ale maleficului Sauron, din Trilogia fantastică The Lord of the Rings scrisă de universitarul și filologul englez J.R.R. Tolkien.
  70. Trilogie publicată în plin Război Rece mondial devenită una dintre cele mai populare și influente lucrări ale literaturii secolului 20.
  71. Autorul, romano-catolic fervent, făcea parte din gruparea de la Oxford cunoscută sub numele The Inklings, aparent un cerc de discuții literare. Sufletul grupării era bunul său prieten C. S. Lewis, irlanez anglican, specializat pe literatura medievală, apologie creștină, critică și romane de ficțiune cu cheie, celebrat în calendarul Bisericii Anglicane în data de 22 noiembrie – a murit în ziua de 22 noiembrie, data asasinării unicului președinte credincios, catolic, ne-mason, din istoria Americii, președintele american John F. Kennedy – coincidență, ca să vezi, data nașterii mele.
  72. Cine are răbdare și pasiune pentru semnale codificate și sensuri ascunse în texte literare ar avea mult de lucru citind ce au scris catolicii din cercul acela interesant de la Oxford, instituție universitară vizată prioritar de KGB, nu degeaba.
  73. Spre exemplu, șeful grupării The Inklings, C.S. Lewis ascunde în celebra sa Trilogie spațială un mesaj interesant, - eroul principal este profesorul dr. Elwin Ransom („ransom”=„răscumpărare, salvare”), - personajul salvator al Universului este nici mai mult nici mai puțin decât o copie la indigo a profesorului J.R.R. Tolkien, autorul poveștii mistice a înfruntării planetare al cărui erou cheie este Aragorn – Aragon – salvatorul Europei de Hoardele de orci ale musulmanilor.
  74. Tolkien, Comandor al Ordinului Imperiului britanic, părintele literaturii moderne fantastice, a fondat o grupare semi-secretă intitulată TCBS (Tea Club, Barrovian Society) formată din colegi ofițeri al regimentului 19 Lancashire de pușcași - dintre care jumătate au murit în Bătălia de pe Somme, în primul război mondial.
  75. Nucleul grupării a devenit mai apoi baza societății Inklings, de la Oxford, unde s-au forjat ”fantezii” literare geniale infuzate de teme mitice și mistice.
  76. Aparent era vorba de băutori de ceai profesioniști.
  77. .
  78. Oameni foarte inteligenți și foarte credincioși au lansat un fel de mesaje ca acelea ale exploratorilor lumilor de altătadă, naufragiați și pierduți pe vreo insulă izolată ce aruncau în imensitatea oceanului bilețele cifrate răsucite într-o sticlă goală de uischi irlandez ce străbat veacurile până ce pică din întâmplare în mâinile vreunui alt explorator. D-aia a început să-mi placă mie uischiul - de ceai nu poate fi vorba :)
  79. Băutori de ceai profesioniști au apărut mai apoi și în America sub numele Mișcarea Tea Party, conservatori republicani – cei care l-au răsturnat după un deceniu de luptă pe Obama cu tot cu Clanul Clinton – Soros, între care se aflau adoratori ai lui Bafomet, recte nenea Satana (pe bune, revedeți Dosarul mailurilor lui Hillary Clinton, scoase la vedere de un hacker taximetrist din Arad, ce execută acum ani grei de pârnaie, deși ar trebui medaliat și ar merita și o statuie).
  80. Ca racord istoric, Mișcarea Tea Party a republicanilor se revendica de la mișcarea de rezistență față de Imperiul Britanic, Boston Tea Party, ce a devenit o acțiune de protest politic inaugurată de Sons of Liberty în Boston, în data de 16 decembrie, 1773 – debutul Revoluției americane, ca să vezi coincidență - 16 decembrie este și debutul Rivoluției din România.
  81. Fii Libertății au reușit să-și croiască o țară, dar n-a durat decât un secol și jumătate până ce Fii Moscovei cu cipilică de la Școala de la Frankfurt să pună ei ghiara pe țară, după ce s-au mutat la New York, din Germania.
  82. Atât de bine au pus ghiara încât au ajuns să o schimbe aproape din temelii, cu noi și noi agenți și soldați grupați generic în ultima jumătate de secol sub flamura Rețelei Soros, ce a captat vârful puterii americane.
  83. Imediat după ce clanul Clinton – Soros a reușit impunerea impostorului Husseini kenyanul muslim-komunist ,Tea Party a (re)apărut în forță în prim-planul politicii americane, pe 24 ianuarie 2009, la doar 4 zile după ce limbricul negrotei musulman al Clanului Soros, preluase Biroul Oval.
  84. În 2012 gruparea de băutori de ceai, ce aveau o temă centrală - lupta cu înfitrarea musulmană în Guvernul SUA - a pierdut. Obama a fost ajutat major de Putin, căruia i se datorează al doilea mandat al lui Husseini, pentru cei fără memorie revedeți celebra secvență a microfonului rămas deschis ”din greșeală” la o conferință la nivel înalt ruso-americană, ce a captat negocierea umilă a lui Obama cu Medvedev, pentru a obține de la Putin sprijin în campania electorală. Sprijin obținut, Putin avea și are tot interesul în subminarea și fragilizarea puterii americane. Iar în campania actuală tot Putin a realizat o adevărată performanță a artei manipulării pentru a-l ajuta pe Obama, respectiv pe babornița de Clinton. Jirinovski, ovreiașul cu gura mare, aliatul lui Putin, s-a făcut că-l elogiază pe Trump și a pretins că rușii sunt gata să dea cu atomica dacă iese președintă Hillary Clinton, evident pentru a stârni prin ricoșeu o contrareacție de solidaritate a americanilor iritați de amenințările gongorice ale maimuțoiului cercului oligarhic evreiesc din jurul lui Putin.
  85. Americanii n-au pus botu, FBI-ul, contraspionajul amerian a intervenit major și a tranșat disputa, prima dată în istoria SUA că are loc o asemenea operațiune de forță, ceea ce arată cât de mare este amenințarea reală la adresa instituțiilor americane, penetrate până în gât - chiar șeful de campanie al Clanului Clinton, fost șef al Casei Albe, s-a dovedit că era direct cointeresat financiar de Putin, plus, face parte dintr-o rețea mondială de pedofilie, o adevărată Mafie transcontinentală.
  86. Clanul Soros a întreprins eforturi gigntice de obținere a puterii, utilizând practic întreaga mass media americană pe post de berbece, plus întreg Hollwoodul, cântăreți, vedete porno, contorsioniști, comedianți, absolut toate resursele de influență publică, ocazie în care s-a vădit cât de vastă este Agentura din media și industria de divertisment, ca și la noi.
  87. Dacă nu intervea FBI Trump nu avea nicio șansă, era tocat și mâncat de viu, cu toți banii lui - partea adversă a avut la dispoziție fonduri și mijloace de sute de ori mai mari.
  88. Mai sunt trei săptămâni și vom avea primul președinte cât de cât normal din ultimele două decenii. Dacă nu este lichidat până atunci, că și-așa Obama face acum un efort gigantic de minare a Americii pe toate planurile, inclusiv și mai ales la nivelul unor decizii majore de politică externă, pustiind tot în jur și otrăvind fântânile, astfel ca Trump când preia administrația să aibă de lucru vreo câțiva ani până să îndrepte lucrurile.
  89. Unul dintre liderii de atunci, din 2012, ai campaniei republicanilor, Newt Gingrich, revine în forță în administrația Trump, căpitanul Trump.
  90. În Trilogia comandorului Tolkien diabolica uneltire a orcilor din smîrcurile lui Sauron a fost nimicită de Frăția aliaților lui Aragon, mare luptător cu sabia iar sabia sa magică făurită de fierarii elfi se numea "Flacăra de Vest". După câte știu io de la geografia de pe vremuri, America a fost mereu Flacăra Vestului – în opoziție cu Faru Omenirii, - Stalin - al cărui imperiu al Răului a fost creat de masonerie, organizație al cărei sloganul celebru este ăla cu Lumina luciferică de la Răsărit.
  91. Simpatice povești au beutorii de ceai :)
  92. .
  93. Pe scurt și în încheiere: Agentura lui Soros din România este împotriva Statului, împotriva credinței, împotriva reperelor naționale, împotriva identității culturale europene. Până apare și la noi o Mișcare de gen Tea Party, sau niște din ăia – Sons of liberty – ca la americani, singura națiune care a reușit o adevărata insurecție ce precede marea Reconqista mondială, avem datoria constituțională de a apăra România de Hoardele lui Sauron ăsta modernu, prin toate mijloacele legale.
  94. Cum bine au precizat colegii din Israel ”a venit timpul să lichidăm agentura, să ne susținem drepturile naționale și individuale, să apărăm instituțiile care ne garantează securitatea, conform legii, și să susținem și să protejăm valorile naționale și tradițiile”.
  95. Ce semnal mai pe românește decât ăsta :)
  96. Așadar, cum vorbirăm anterior, haideți să ne adunăm, după ce vă reveniți din tea party-u de Anu Nou, aștept (și) provincia :)
RAW Paste Data
Pastebin PRO Summer Special!
Get 40% OFF on Pastebin PRO accounts!
Top