Cronica este o lucrare cu caracter istoric, apărută în Evul Mediu, cuprinzând o consemnare conologică a evenimentelor sociale, politice şi familiale. Cronica este sinonim cu letopiseţ şi hronic.

Letopiseţul este o scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică, conform desfăşurării lor (cuvântul provine din limba slavă din ,,leto”=ani şi ,,pisăţ”=a scrie).Cronicarii sunt autorii de cronici sau de letopiseţe.

Secolul al XVI-lea marchează încă de la început o cotitură în cultura şi literatura noastră,întrucît acum se ivesc primele manifestări scrise în limba naţională,care vor câştiga tot mai mult teren şi vor deveni precumpănitoare în secolul următor.

Cronicarii români  ,,deprindeau încă din copilărie, odată cu mânuirea penei de scris, şi folosirea spadei, a arcului şi a buzduganului” după cum aminteşte George Ivaşcu în ,,Istoria Literaturii Române”. De cele mai multe ori ei erau buni militari, ca şi intelectuali, curteni şi artişti, precum cei din Occident. Pe umerii lor apăsau ,,reale şi grave răspunderi”(George Ivaşcu). Fiind în centrul evenimentelor, ca militari, oameni politici şi diplomaţi, cronicarii moldoveni şi munteni din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au cunoscut din plin viaţa dramatică şi aspră a locuitorilor de la Carpaţi şi Dunăre, despre care au relatat în scrierile lor atât de preţioase ca documente istorice. Dar mărturisirile lor sunt însoţite de exprimarea unor sentimente şi gânduri născute în strânsă legătură cu istoria ţării şi cu frământările şi evenimentele ce au avut loc în acele timpuri.

Buni cunoscători ai culturii clasice şi ai limbilor greacă şi latină, cronicarii moldoveni şi munteni prin activitatea şi scrierile lor, au determinat apariţia unui umanism specific românesc, cum ar fi elogiul adus Ţărilor Române pentru lupta împotriva expansiunii otomane sau argumentarea originii romane a poporului şi a latinităţii limbii române, punând bazele istoriografiei naţionale.

În literatura istorică medievală românească s-au afirmat personalităţi de mare talent recunoscut unanim, fiecare cu stilul său, întâii noştri prozatori precum: Griogore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino, etc.Aceştia au materializat visurile lor de înalţare spirituală, nutriţie în vremurile atât de zbuciumate ale istoriei neamului, în lucrările lor, numite în general letopiseţe.

Din galeria acestora, merită pomeniţi în primul rând, Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, ale căror suflete au vibrat la ideea că neamul nostru are o origine aşa de glorioasă, deşteptând în ei mândria de neam, patriotismul.,,Căuta-te acum, cititorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti…că eşti drept vlah, adică italian şi rîmlean”, scria Miron Costin în ,,De neamul moldovenilor”.Cei trei sunt uniţi prin conştiinţa originii romane a neamului şi latinitatea limbii române.Poate de aceea ei eu creat cele mai importante opere istoriogeografice, numindu-le, ficare , ,,Letopiseţul Ţării Moldovei”